-
Rămâi tu însuți
Adaugat pe 06 02, 2012 3 comentariiTe rog, continuă să fii tu însuți
- din ultima mea scrisoare catre William Maxwell, 28 Iulie 2000
“Cum e sa fii un tablou furat -
sa fii Furtună pe Marea Galileei al lui Rembrandt
sau Concertul de Vermeer, amândouă jefuite
împreună cu Chez Toni de Manet
și câteva Degas, din Muzeul Isabela
Stewart Gardner, din Boston, acum doisprezece ani?
***
Imaginează-ți cât de mare le este plictisul, stând
unul peste altul într-un depozit, undeva, poate în Mattapan,
privind spre dosul hârtiei de împachetat carnea
în care sunt învelite, în locul
chipurilor vesele, fascinate ale celor care iubesc arta.
***
Numai tâlharii știu unde se află.
Umbra tâlhariei le înghite.
De ce am fost furate? se intreabă.
Cine-a avut de câștigat? Sau poate stau atârnate
spre admirația vreunui șeic, în palatul său de nisip
sau în buncărul unui milionar nebun din Manila?
***
În captivitate, poate că-și visează salvarea
dar nu pot striga dupa ajutor. Vopseaua-i
inerta și apar crăpături, panza tot mai friabilă.
Au o singură stratagemă, aceeași din totdeauna:
să fie ele însele, mereu și mereu.
Vasul se înclină înghețat peste valul sălbatic, în furtună.
Concertul s-a oprit între două note.
După suficient de mult timp, o pauză devine
o absență. Când oamenii înțelepți
și buni mor, cine va readuce
excelența pierdută pe tronul său?”
Endpoint and Other Poems/ John Updike
Plimbare bloggaristica: Andi Bob, Alex Mazilu, Cati, Călin Hera, Caius, Flavius, Gabriela Savitsky, Haicasepoate, Lunapătrată, Mirela Pete, Madi si Onu Blog, Nea Costache, Noaptebunacopii, Teo Negură, Vania, Zamfir Pop, Ulise al II-lea
-
Când vei şti de ce, vei şti ce să faci cu acea persoană
Adaugat pe 06 07, 2011 6 comentarii
fotoPersoanele vin in viata ta pentru un anumit motiv
Persoanele vin in viata ta pentru un anumit motiv, un anumit timp sau pentru toata viata.
Cand vei sti de ce , vei sti ce sa faci cu acea persoana.
Cand cineva e in viata ta pentru un anumit motiv, de obicei, e acolo pentru a-ti satisface o anumita nevoie pe care ai exprimat-o.
A venit pentru a te asista cand treceai printr-o anumita dificultate, pentru a te sprijini, a-ti da sfaturi, pentru a te ajuta fizic, emotiv sau spiritual.
Poate parea ca un dar din ceruri si chiar e. E acolo pentru un motiv pentru care tu ai nevoie sa fie.
Asadar, fie ca gresesti sau nu, ori intr-un moment mai putin potrivit , aceasta persoana va spune sau va face ceva care va duce relatia la sfarsit. Uneori pleaca , alteori moare. Alteori se comporta rau si te constrange sa iei o decizie. De aici trebuie sa intelegi ca nevoia ta a fost satisfacuta, dorinta ta realizata si treaba lui a luat sfarsit.
Cererea ta a avut un raspuns si acum e momentul sa mergi inainte.
Cine va ramane in viata ta pentru un anumit timp, a sosit deoarece era momentul sa cresteti si sa invatati impreuna. Iti aduce un strop de pace sau doar te face sa razi.
Te poate invata ceva ce nu ai facut niciodata. Adeseori, iti da o incredibila cantitate de bucurie.
Crede-ma, e adevarat! Dar e acolo doar pentru un timp.
Relatiile care dureaza toata viata te vor invata lectii care dureaza toata viata. Lucruri pe care trebuie sa le construiesti in sfarsit, pentru a avea fundamente emotionale solide. Treaba ta e aceea de accepta lectia, a iubi persoana si a utiliza ceea ce ai invatat in toate celelalte relatii sau momente ale vietii tale.
Se spune ca dragostea e oarba, dar prietenia, nu.
Multumesc ca esti o parte din viata mea , ca esti aici fie pentru un motiv, un timp sau pentru toata viata!Plimbare : Andi Bob, Alex Mazilu, Bogdan, Blogdefuraciuni, Caius, Cati, Călin Hera, Cristian Dima, Carmen Negoiţă, Flavius, Gabriela Savitsky, Lunapătrată, Mirela Pete, Madi si Onu Blog, Nea Costache, Simion Cristian, Teo Negură, Trilema, Vania.
-
Încă un “bum”
Adaugat pe 17 10, 2010 16 comentarii
pictură de Salvador DaliPentru concursul de la Călin Hera
Ţi-am spus oare că adevărul există la început, la mijloc şi la nesfârşit? Lasă-ţi timpul tic-tac să te asculte de unde vii, poposeşti.Mintea aşeaza-ţi pe el, timpul, când te întreabă dacă vii, dacă pleci? Pune un deget pe “i” inimă şi unul dincolo de piept, rană sau conştiinţă că eşti.Toate gândurile astea se învălmăşeau în mintea lui cu o viteză uluitoare. Ştia că trebuie să-şi agaţe mintea de ceva concret după ce impactul năucitor cu solul îl proiectase într-o stare aproape ireversibila.Îşi mai amintea doar îndemnul iubitei sale:hai să mai bem un whiski bun.Încă unul şi încă unul şi apoi … un „bum”.
ps. am fost nevoită să elimin o frază din aceasta formă pentru că ajungeam la 600 de semne.
Obişnuita plimbare bloggeristică : Andi Bob, Alex Mazilu, Caius, Călin Hera, Cristian Lisandru, Geanina Lisandru, Cristian Dima, Carmen Negoiţă, Dan Pătraşcu, Dan si ziarul de la 5, Dispecer, Mircea Popescu, Nataşa, Mirela Pete, Orfiv, Simion Cristian, Teo Negură, Vania.
şi acum delectaţi-vă cu Walter Dionisie
Gânduri, PA-uri adevăr, Gânduri, impact, ireversibil, PA-uri, proiecatre, stare, timp -
Ephemeral and real
Adaugat pe 28 08, 2010 24 comentariiLa ceasul hoţilor, când hoţii dorm, pământul îşi simte putreziciunea iar viaţa, bătaia lungă a pulsului. La ceasul hoţilor, când hoţii dorm, te-am furat cândva ţie însăţi. Ştiu că de căte ori te iubesc, te fur din câte-o suferinţă surdă. La ceasul hoţilor, când hoţii dorm, părul tău îmi curge printre degete, răsfirându-se în valuri de grâu tomnatic. E singura muzică care s-ar învrednici să cuprindă timpul şi spaţiul şi pe noi doi în acest spaţiu. Fericită ocazie unică printre altele fără de număr.
Plimbare : Andi, Alex Mazilu, Călin Hera, Cristian , Geanina Lisandru, Cristian Dima, Carmen Negoiţă, Dan Pătraşcu, Dispecer, Mircea Popescu, Nataşa, Simion Cristian, Teo Negură, Vania.
-
Astazi
Adaugat pe 29 03, 2009 2 comentariiMai intai arata-mi
unde e apusul.
Voi inchide ermetic
aceasta parte a lumii.
Astazi nu vreau ca soarele
sa coboare
sub orizont.
Aratatoarelor de la ceasuri
astazi
le interzic miscarea.
Pulsul
imi bate atat de
veridic
si de
acut,
incat timpul se retrage din
ceasuri,
si din calendare
clipe,
instituindu-se
in sange.

