Valul şi stânca

photo

“A fost odată un val ce s-a îndrăgostit de-o stâncă înconjurată de mare.Valul spumega şi se rotea împrejurul stâncii, o săruta zi şi noapte, o îmbrăţişa cu braţele lui albe, o privea, o uda şi-o implora să vină după el. O iubea şi se spărgea spumegând în jurul ei şi astfel o surpa pe nesimţite, până când, într-o zi, ea a ţipat, complet sfărâmată şi i-a căzut în braţe.
Deodată, n-a mai fost nici o stâncă cu care să se joace, pe care să o iubească, la care să viseze. Era doar o îngrămădire de pietre în fundul mării, cufundată în ea. Valul s-a simţit dezamăgit şi întristat şi a plecat să caute altă stâncă.”

Asa sunt si unii oameni. Dupa ce obtin un suflet sau un trup pe care si-l doresc enorm simt acut golul lasat de visul implinit si ,in loc sa ramana si sa se bucure de ceea ce au obtinut, pleaca fara sa priveasca in urma, in cautarea altuia.Si atunci cand pleaca fac tot ce le sta in putinta sa le arate celor parasiti ca ei sunt vinovati. Gasesc mereu motive sa-i convinga ca e vina lor ca nu au ramas stanci…

Plimbare bloggaristica: Alex Mazilu, Cati, Călin Hera,  Gabriela Savitsky,  Lunapătrată ,  Madi si Onu Blog, Nea Costache,  Teo Negură, Vania,

Nu începeți și nu încheiați nimic fără bucurie

Reamintiţi-vă un eveniment în care o persoană v-a împărtăşit bucuria. Puteţi realiza această rememorare ori de câte ori doriţi, şi urmăriţi să vedeţi modul în care şi de ce bucuria voastră a fost profund resimţită şi împărtăşită şi de acea persoană. Reamintiţi-vă că a emana bucurie, a o dărui celor din jur este un lucru extrem de preţios, deoarece, în ultimă instanţă, ne condiţionează succesul, sănătatea şi relaţiile aromnioase cu ceilalţi. Bucuria vă va ascuţi intelectul, vă va fortifica inima şi va anula crizele de pesimism. Beneficiul pe care îl veţi obţine evocând astfel de momente de o mare încărcătură pozitivă va fi evident atât pentru dumneavoastră, cât şi pentru cei din jur, şi mai mult chiar, el vă va marca nu numai prezentul, ci se va reflecta în mod benefic asupra viitorului. De exemplu, după ce aţi eliberat cât mai multe astfel de “pilule” de fericire pe care memoria vi le-a pus la dispoziţie, vă puteţi bucura. Trebuie să fie un eveniment pe care îl vedeţi desfăşurându-se exact aşa cum îl vizualizaţi. Utilizaţi-vă imaginaţia creatoare şi timp de mai multe şedinţe urmăriţi de fiecare dată să adăugaţi tot mai multe detalii şi să descoperiţi o bucurie tot mai mare şi mai reală prin vizualizarea sa. Puteţi să începeţi cu lucruri fizice sau materiale şi să mergeţi apoi până la evenimente emoţionale, mentale şi chiar spirituale. Imaginaţia creatoare proprie vă stă la dispoziţie pentru a transcede timpul şi spaţiul. Cu ajutorul ei puteţi călători în spaţii interstelare, imaginând acolo noi evenimente şi chiar o nouă viaţă. Observaţi totodată modul în care imaginaţia creatoare proprie poate să transceandă toate conceptele familiare şi clişeele adesea închistatoare şi limitatoare formate de-a lungul vieţii. În universul propriei imaginaţii nu sunteţi condiţionaţi de nicio limitare în a crea momente şi evenimente cu adevărat fericite, pline de bucurie. Prin intermediul vizualizării creatoare, căutaţi să vă bucuraţi cât mai mult de ele şi lăsaţi această bucurie să se manifeste până în cele mai profunde nivele ale fiinţei. Această modalitate simplă de utilizare benefică a imaginaţiei creatoare ne poate pregăti sufletul pentru a realiza paşi uriaşi pe calea evoluţiei noastre în viitor, construind un fel de impregnare remanentă, al cărei aport benefic ne va marca momentele ulterioare ale existenţei. Cu cât gândurile noastre sunt mai mult ocupate cu imagini impregnate de bucurie, cu atât mai uşsoară va fi transformarea noastră în viitor, într-o fiinţă cu adevărat fericită.

Plimbare bloggaristica: Andi Bob, Alex Mazilu, Cati, Călin Hera, Caius, Flavius, Gabriela Savitsky, Haicasepoate, Lunapătrată, Mirela Pete, Madi si Onu Blog, Nea Costache, Noaptebunacopii, Teo Negură, Vania, Zamfir Pop, Ulise al II-lea

Desert flower

foto

Haideţi să ne revenim cu un pic de Zen.

În pustiuri se duc înţelepţii să-şi desluşească gândurile. În singurătate, logica e mai simplă, mai curată, fără umbra îndoielilor pentru că nu-i nimeni să insinueze false enigme sau oracole nebuloase. În nisipurile călătoare, cu fruntea spulberată vezi sensuri ce pot avea ecou în sufletul tău.

N-am fost în pustiuri, în pustiurile adevărate, dar mi le-am închipuit în toată splendoarea lor : nude, străine şi oarbe. În acest tablou redus la culoarea nisipului învolburat sau căzut neputincios peste o rocă sterilă, un nisip ars, incendiat şi unde la apusul soarelui apar neverosimile metamorfoze de culori, e greu să-ţi inchipui o floare. Şi totuşi, în unul dintre cele mai cumplite pustiuri trăieşte un frate al bradului, un frate fără asemănare, o floare a deşerturilor. Sol al vieţii pe aceste locuri, ursita urgiilor, s-a înverşunat să trăiască cu tot focul şi nisipul  fierbinte  din vântul îmbrăţişat. Am alergat, m-am împotmolit în nisipurile mişcătoare şi nu m-am mirat când oamenii au început să mă privească  întrebător, de ce duc cu mine întotdeauna o floare.

…

Plimbare : A. Dama, Alex Mazilu, , Andi Bob, Călin Hera, Cristian şi Geanina Lisandru, Caius,  Cristian Dima, Carmen Negoiţă, CNB, Dan Pătraşcu,  Dispecer,  Gabi Savitsky,  Iguana,   Mircea Popescu, Mirela, Nea Costache, Nataşa, Simion Cristian, Teo Negură, Vania.

Rugă pentru dispăruţi

foto by Random

Lumea e aşa cum este ca să o transformăm…Am uitat numele gâzelor, fie ele albine sau furnici – sunt toate insecte, am uitat numele arborilor – sunt toţi masă lemnoasă, nici păsările nu mai au buletine de identitate, afară de raţele sălbatice, căci, de, trebuie să ştim în cine tragem… şi câte n-am uitat. Limbajul a ajuns atat de laconic încât într-un minut se poate spune totul. De aici şi pustiul launtric; sufletul poate fi parcurs într-o clipă.

Poporului îndoliat

În noaptea asta nimeni nu mai poate bea.
Aruncă-mă ca pe o linguriţă în ceaiul fierbinte,
îl voi raci.

Acolo unde limba nu cutează
acolo unde e de neîndurat
acolo aruncă-mă.

Nu-ţi face griji pentru mine
gândeşte-te numai la ei
să nu-i opărească licoarea
clocotitoare.

Aruncă-mă, ca pe o linguriţă aruncă-mă,
bizuie-te pe mine,
aruncă-mă ca pe o linguriţă în ceaiul
fierbinte.

Am fost în vizită la :Adrian Ciubotaru, Andi Bob, Alex  Mazilu, Cristian Lisandru şi Geanina, Cabral,  Călin Hera, Dispecer blogosfera, Mace, Flavius,  Nea Costache, OctavianPaler.ro,  Copila Blondă.

Conversaţia stelelor

foto by Tony Scislaw

Fă asta pentru mine, stinge ţipătul lumii. Discursul sforăitor, strada asurzitoare, pune-le să emită pe frecvenţa şoaptei. Imprimă pentru mine conversaţia stelelor. Vreau să înţeleg ce-şi şoptesc. Ele nu ţipă nicicând. Sunt mari fără ţipăt. Dăruieşte-mi un cuvânt uitat şi tandru, atât de tandru şi atât de uitat, cum e glasul primei frunze ce apare pe ram în aprilie.

SUFLETUL DE PRIMĂVARĂ

Sufletul se rotea în jurul întâmplărilor

uneori atingându-le.

Un ochi râzând, un ochi plângând în capul cerului

erai tu, soare, şi tu, pământule.

Sufletul se rotea ziua, toată noaptea.

O amintire. O speranţă. O amintire şi iar o speranţă.

Oamenii, pomii, pietrele, iarba,

cu moartea stăteau în balanţă.

Sufletul se împărţea în globuri, cum se-mparte

coloana de apă-ndoită la vârf spre bazinuri.

Era un glob de pace, un glob de război,

un glob al visării şi unul de chinuri.

Soarele privea cu lumină, pământul privea cu oameni,

şi-amândouă privirile erau paralele.

Nu întâlneau nimic înainte, poate numai un dans

în balans monoton, taciturn, de galeşe stele.

…………

Sufletul se aduna ca un fluviu în infinitul mării

Nu mai voia să plece, şi, în curând

ochiul soarelui privea cu lumină râzând,

ochiul pământului privea cu oameni, începând să surâdă.

Poate chiar surâzând.

NICHITA STĂNESCU

Azi, din nou : Ajnanina, Alex Mazilu, Andi Bob, Angela, Bogdan, Cella, Cristian-alvalia, Cristian Lisandru şi Geanina Lisandru, Krossfire, Dragoş Bucurenci, Elena Agachi, Iguana, Ioan Bistriţeanul, Cristinutza, Nea Costache, Pucca, Viviana, Questioare,Vania

Ce simt eu acum ?

foto by Joanot

Motivul esenţial al faptului că nu ne vindecăm prin experienţele vieţii, ba mai mult, sfârşim prin a ne cufunda în boli tot mai grave gen ură, iritare, în agresivitate, deprimare sau altceva de acest fel, este acela că percepem experienţa privind-o din afara noastră în loc s-o privim din interior. Starea de conştiinţă a omului – adesea chiar a celui care a atins un nivel spiritual înalt – îl  determină să perceapă experienţa negativă ca venind din exterior sau de la altcineva. În virtutea unui tipar perpetuat de-a lungul a mii de ani şi existent în inconştientul colectiv ca o entitate puternică şi stabilă care arată şi pare să dovedească faptul că ceilalţi sunt răi cu noi, se comportă urât, ne urăsc ori ne afectează prin faptele lor, când percepem că vinovatul este în afara noastră, hrănim tocmai acest tipar. Şi normal că nu putem beneficia de puterea vindecătoare a exeprienţei imediate. Condiţia esenţială a vindecării sufletului şi a minţii, a purificarii lor de negativitate în sensul profund al cuvântului este de a încerca să ne punem întrebarea “ce simt eu acum ?” în timp ce trecem printr-o situaţie de viaţă stresantă sau susceptibilă a ne imprima tendinţa de a învinovati, a agresa, a urî, etc.

Asta ar presupune să abandonăm întrebarea obişnuită “Ce să fac eu acum?” Pentru faptul că noi percepem agresorul în afara noastră chiar şi atunci când avem o frică de fantome sau o teamă de viitor (în aceste situaţii nu percepem că trebuie să vindecăm frica proprie) nu reuşim să înţelegem ce simţim şi că de fapt ceea ce ne face rău instantaneu este propriul sentiment de frica.

Ne face rău imediat atunci cănd ne certăm cu cineva, dar vinovat în mod real nu este acel cineva, cât ceea ce simţim noi în timp ce ne certăm. A proiecta în continuare vina asupra altuia pentru senzaţiile din orice experienţă de viaţă înseamnă a ne perpetua bolile sufletului, ale trupului şi a perpetua starea de inconştienţă. În loc de întrebarea “ce sa fac?” să ne punem întrebarea “ce simt eu acum” şi apoi să privim spre oamenii care ne creează probleme cu deschidere pentru a întelege motivaţiile lor emoţionale.

Bloggareli : Andi Bob, Dragoş Bucurenci, Lisandru Cristian, A.Dama, Adi Vera, Dan Pastrascu, Nea Costache, Tudor Chirilă, Cell61, Cella,  Cabral, In memoriam Octavian Paler, Pucca, Questioare, Noaptea Iguanei, Vania, Vis urât

Prin fereastra sufletului

foto: Rejik

Într-o perioadă în care dezbinarea între oameni se manifestă în toate relaţiile individuale şi de grup, (re)lecturarea “Incercării sufletului” reprezintă o sursă fierbinte de întreţinere spirituală a forţelor de iubire aduse de Hristos pe Pământ. O puteţi citi şi ca pe o lecţie de dezvoltare personală.

Incercarea sufletului” de Rudolf Steiner, fragment

“Abia acum descopăr cum vanitatea cunoaşterii

Poate ademeni sufletul;

Din bunul spiritual oferit

El vrea să folosească darul

Doar pentru a se oglindi nesăbuit pe sine

Dar ştiu în clipa asta

Prin strigătul de prevenire din inima mea

Cât de departe încă trebuie să mă simt

De ţelul cel mai apropiat.

Nu vreau să mai interpretez pripit

(…)

De-aş fi urmat mai curând aceste cuvinte

Ce-mi pretind modestie

Nu mi-ar fi rămas ascuns

Că sufletul atât de dotat al prietenului meu

Doar liber se poate dezvolta,

Când îşi caută singur căi

Ce nu i-au fost indicate de mine.

Recunoscând asta,

Voi dobândi şi forţa de a-mplini

Ce cere de la mine datoria şi iubirea”

“Oricărei realităţi materiale din Univers îi corespunde ceva spiritual şi orice realitatea spirituală din Univers primeşte la un moment dat expresie în lumea materială.”

Recomand: Ajnanina, Alex Mazilu, Andi Bob, Călin Hera, Cell61, Cosmin, Dan Pătraşcu, Dispecer Blogosferă, Dragoş Bucurenci, Flavius Obeadă, Leo, Şerban Chinole, Gabriela Savitski, Geanina şi Cristian Lisandru, Marius Ola, Krossfire, Lady A, Georgiana, Mace, Oana Stoica Mujea, Paul Gabor, Mircea Popescu, Picătură de rouă, Pucca, Questioare, Sorin Diamandi, Teodora, Vania.

Păstrează-ţi sufletul viu

foto

Despre morţi numai de bine, spune de veacuri o înţelepciune românească când este vorba despre morţii-morţi. Când mă gândesc la morţii-vii mă încearcă însă cu totul alte sentimente şi dau fuga în lume să aflu cine mai e viu. Mă încumet să am milă când floarea se ofileşte şi plină de compasiune mă aplec spre viu-bolnav. Însă când sufletul se ofileşte mă întreb retoric: unde-i lumina care strălucea tot ce-a fost viu şi oare unde rătăceşte viul cel firav ?

Treptele adevarului