Transformati monstrii in prieteni

photo

Adesea ne confruntam cu tot soiul de monstri in viata. Ei pot fi oameni, situatii sau evenimente despre care ne-am dori sa nu existe. Pot fi elemente din trecutul nostru care s-au intors ca sa ne bantuie. Pot fi imprejurari sau forte pe care le percepem ca fiind in afara controlului nostru. Nu se pune problema daca dam de acesti monstri , cat cum ne descurcam cu ei daca se intampla chiar sa dam de ei.

Cu mult timp in urma, un asasin de monstri a invatat cum sa umble cu astfel de monstri. Tatal sau fusese o zeitate care dorise sa elibereze lumea de monstri si, cunoscand nevoia existentei unui razboinic tanar si brav care sa indeplineasca aceasta sarcina, a venit pe pamant, s-a casatorit cu o fata tanara si a plecat dupa ce a ramas insarcinata. Copilul s-a nascut si a crescut devenind un tanar autosuficient. Mama nu i-a dezvaluit niciodata identitatea tatalui sau, in ciuda rugamintilor fiului, si astfel a sosit vremea cand tanarul a decis sa-si gaseasca tatal.
A trecut timpul si cu determinare si putin noroc, a ajuns in cele din urma la palatul tatalui sau. Tatal a fost atat de incantat sa descopere ca fiul sau adoptase misiunea de a elibera lumea de monstri, incat i-a daruit un arc si o sageata fermecata si astfel inarmat, tanarul a pornit in cautarea si eradicarea monstrilor care inspaimantau poporul.
Nu a strabatut cale lunga si l-a intalnit pe Monstrul Foamei. Si-a ridicat arcul si sageata, le-a indreptat catre inima monstrului si a strigat:
- pregateste-te sa mori. Multor oameni le e foame din cauza ta. Ii faci sa se chinuie si sa simta disconfort. Te voi elimina si ii voi elibera pe oameni de foame.
- Sigur asta vrei ? recunosc ca le produc un disconfort oamenilor, dar gandeste-te la ce beneficii le aduc. Fara senzatia de foame, nu si-ar dori sa plece in cautarea hranei lor. Fara foame ar sta locului si ar muri. Le dau imboldul de a cauta mancare si a supravietui. Uita-te mai bine la modurile in care as putea fi util decat sa ma distrugi. Inceteaza sa ma vezi ca pe un monstru si examineaza cum as putea sa tin oamenii sanatosi, multumiti si fericiti.
Tanarul a intuit adevarul care rezida din cele spuse de monstru. Poate ca nu era chiar atat de monstruos in definitiv, iar disconfortul pe care il crea, avea beneficii esentiale. Drept urmare i-a crutat viata gandindu-se ca poate era mai bine sa para prietenos fata de el decat sa-i distruga forta.
Mai tarziu a dat de monstrul Iernii. Iata un monstru care trebuie cu siguranta sa fie eliminat, asa ca si-a ridicat arcul si sageata.
- aduci frigul si intunericul in viata poporului meu, ne faci sa murim de frig. Trebuie sa te distrug.
- da, a replicat monstru iernii. Ce spui tu e corect. Aduc eu frigul si intunericul in vietile voastre, dar gandeste-te cata nevoie aveti de mine. Aduc si ploaia care va umple raurile, va uda culturile si va adapa animalele pe care le vanati. Pregatesc drumul pentru caldura si frumusetea primaverii. Fara mine nu ar exista primavara si fara primavara animalele de care aveti nevoie pentru hrana si imbracaminte nu s-ar imperechea si nu s-ar reproduce. Tanarul si-a dat seama ca ceea ce spunea monstru Iernii era adevarat. Daca oamenii s-ar putea bucura de aceste beneficii mai degraba decat sa se gandeasca doar la frig si mizerie, vietile lor ar fi atat de bogate.Asa ca i-a crutat viata.
Tot continuandu-si drumul a intalnit monstru Suferintei.
- Aha, a strigat tanarul razboinic. In fine am gasit un monstru de care umanitatea se poate dispensa. Nimeni nu vrea sa sufere, pregateste-te sa te ucid.
- stiu ce gandesti a spus monstrul Suferintei. Crezi ca le produc oamenilor durere inutila, chin si nefericire. Consideri ca le-ar fi mai bine fara mine. Dar te-ai gandit vreodata la beneficiile pe care le-aduc oamenilor ? Datorita mie oamenii invata, cresc si se dezvolta. Iti amintesti cand, copil fiind apropiai mana prea tare de foc si simteai durerea arsurii? Suferinta ta era scurta, dar ai invatat din experienta ta. Acea invatatura te-a protejat, poate chiar ti-a salvat viata. Oamenii cresc prin suferinta si invata din suferinta lor. Ca ma placeti sau nu, aveti nevoie de mine.
Tanarul si-a coborat arcul caci descoperise un alt adevar. Nimanui nu-i place sa sufere sau sa simta durere si totusi era ceva paradoxal aici. Prin durere invatam sa evitam durerea si sa evoluam datorita acelei experiente. Prin suferinta invatam sa evitam suferinta si descoperim ceva despre atingerea fericirii. Chiar si suferinta isi are rostul ei, daca invatam cum sa tragem foloase de pe urma ei.
Tanarul razboinic si-a schimbat scopul misunii care-l atrasese initial. Telul sau era acum sa se arate prietenos fata de ceea ce crezuse ca erau monstri fiindca avea mult de invatat de la ei.

Plimbare bloggaristica: Alex Mazilu, Florina,  Gabriela Savitsky, Filumenista,  Lunapătrată ,  Madi si Onu Blog, Noaptebunacopii,  Nea Costache,  Teo Negură, Ulise,  Vania, Zamfir

Valul şi stânca

photo

“A fost odată un val ce s-a îndrăgostit de-o stâncă înconjurată de mare.Valul spumega şi se rotea împrejurul stâncii, o săruta zi şi noapte, o îmbrăţişa cu braţele lui albe, o privea, o uda şi-o implora să vină după el. O iubea şi se spărgea spumegând în jurul ei şi astfel o surpa pe nesimţite, până când, într-o zi, ea a ţipat, complet sfărâmată şi i-a căzut în braţe.
Deodată, n-a mai fost nici o stâncă cu care să se joace, pe care să o iubească, la care să viseze. Era doar o îngrămădire de pietre în fundul mării, cufundată în ea. Valul s-a simţit dezamăgit şi întristat şi a plecat să caute altă stâncă.”

Asa sunt si unii oameni. Dupa ce obtin un suflet sau un trup pe care si-l doresc enorm simt acut golul lasat de visul implinit si ,in loc sa ramana si sa se bucure de ceea ce au obtinut, pleaca fara sa priveasca in urma, in cautarea altuia.Si atunci cand pleaca fac tot ce le sta in putinta sa le arate celor parasiti ca ei sunt vinovati. Gasesc mereu motive sa-i convinga ca e vina lor ca nu au ramas stanci…

Plimbare bloggaristica: Alex Mazilu, Cati, Călin Hera,  Gabriela Savitsky,  Lunapătrată ,  Madi si Onu Blog, Nea Costache,  Teo Negură, Vania,

despre dulci “nimicuri”

Iertaţi porumbeilor,
oameni, iertaţi porumbeilor,
iertaţi-i că sunt hulpavi şi puşi pe sfadă,
aşa cum vă iertaţi vouă inşivă,
iertaţi porumbeilor,
ascultaţi-le gânguritul sublim,
mai cu seamă în tet-a-tet.
Ce înseamnă, ce poate însemna scârnavia
pe care o lasă în urmă
sau bolile pe care le poartă în ciocuri,
ce pot însemna toate acestea
pe langă guşile lor superbe,
pe lângă marele simbol ?
Iertaţi porumbeilor,
oameni, iertaţi porumbeilor.

şi apoi
iertaţi-vă vouă înşivă
aşa cum aţi iertat porumbeilor.

Plimbare : Andi Bob,  Alex Mazilu,  Adela,  Bogdan, Caius, Călin Hera, Cititor.stirute,  Cristian Lisandru, Geanina Lisandru, Cristian Dima, Carmen Negoiţă, Dan Pătraşcu, Flavius, Gabriela Savitsky, Mircea Popescu, Mirela Pete, Nea Costache, Simion Cristian, Teo Negură, Vania.

Emoţie de toamnă

foto

Acum câtăva vreme mă plimbam printre şiruri de copaci străvechi ce păreau înfipţi în chiar bolta cerească de parcă fiecare în parte ar fi fost un ygdrasil (în mitologia nordică, copacul ale cărui rădăcini se află în cer, în iad şi pe pământ). Păşind de colo-colo printre aceste coroane vii, am început să bag de seamă că oamenii care îşi duc viaţa şi îşi primesc moartea în umbra lor, aduceau în conversaţiile lor o notă neobişnuită. Păreau să-şi ceara cumva iertare pentru faptul că aceşti arbori n-ar fi fost la înălţimea aşteptărilor.

Dar  vârfurile câtorva arbori înalţi şi desfrunziţi arătau atât de mlădios încât se aseamănau cu giganticele măturoaie ale domniţei din poveste dereticind pânzele de paianjen de pe bolta cerească. Comparativ, conturul unei păduri înfrunzite apare grosolan, simplist şi păstos; nici luna la vreme de noapte nu-i tăinuita mai sigur de negurile ei decât este copacul, mulţumită acestor neguri verzi; adevărata privelişte a crângului cu bogăţia lui de viaţă cenuşie şi argintie. Mersul pădurii de toamna e pal şi delicat, ca un fel de penumbră sclipitoare, iar silueta care se îndreaptă către noi, venind dinspre pestriţul ei amurg pare ca şi-ar croi drum prin nemăsuratele adâncuri ale unor panze de paianjen.

Copacul de deasupra mea bate din aripi ca o pasăre gigantică într-un picior.

Plimbare :  Andi Bob, Alex Mazilu, Călin Hera,  Cristian Lisandru, Geanina Lisandru, Cristian Dima, Carmen Negoiţă, Dan Pătraşcu, Dan si ziarul de la 5,  Dispecer, Mircea Popescu, Nataşa, Mirela Pete, Orfiv,  Simion Cristian, Teo Negură, Vania.

Gânduri cu flori de măr

foto

Au fost vremuri când oamenii se închinau la stele, la soare, stânci, copaci, când duhurile erau în jurul lor, le auzeau, le vedeau, le închipuiau – oamenii copii. Dar prietenia pentru locurile unde am trăit în vacanţe, acolo unde soarele ne mângâia cu patimă, un piept de stâncă în inima pădurii, sub care ne-am jucat de-a jurământul n-au rămas din vremea aceea ?
Omul îşi alungă singuratatea împrietenindu-se cu fiinţele cuvântătoare şi fără de cuvânt, cu apele şi salciile plângătoare, cu luncile verzi şi crângurile rare.
Odată am legat prietenie cu un măr sălbatic.
Era undeva pe buza unei coame de deal. Noi răscoleam pământul până aproape sus dar acolo lăsam să crească în voie iarba şi de măr n-aveam nicio grijă. Într-o seară ne odihneam de alergătură sub streaşina din tinda.
Marginea de sus a dealului care trasa pe cer  o tivitură avea un loc de greş – silueta mărului. N-aş fi văzut-o nici atunci mai mult dar soarele se înclina spre apus în arc, deasupra marului. Dintr-un bolid incandescent se metamorfoza încet, într-un rubin uriaş cu miezul topit. Aninat până la urmă în crengile mărului, părea că se ascunde cu un ochi spion. Coroana cuprinsă în lumina trandafirie se transforma într-o figură cabalistică asemeni celor de pe tavanul palatelor din poveştile orientale.
Pace peste oameni, pe crânguri şi sus pe cer unde flamura nopţii îi subţia tot mai mult geana de lumină de pe creastă. Mărul, singuraticul meu prieten forma o siluetă de linii cu marginile aurore. Când a înflorit, mărul salbatic a îmbrăcat o haină de mireasă pentru un mire neştiut, firav, necopt la minte – tânărul April. Primăvara mă cuprindea cu înălţări până la vis atunci când parfumul lui se transforma în aripi de fluture. O mângâiere dulce atunci când oboseala lăsa locul unei tihne cu margini de visare şi închipuire, în care apusul de soare devenea vestire de dincolo de realitate.

Prietenul meu singuratic este şi acum acolo, înăuntrul inimii mele.

Disonanţa cognitivă

Caci a nu fi singur inseamna…