Tendinţe şi nevoi

photo

Uneori singuri, uneori impreună…
În interiorul fiinţei umane convieţuiesc – parcă – două nevoi opuse. Nevoia de singurătate şi nevoia de ..altul. Pendulăm între ele, ca schiorii desăvîrşiţi, numai că – spre deosebire de aceştia – nu suntem întotdeauna conştienţi şi nici destul de vigilenţi în a sesiza ce simţim. Nevoia de singurătate, susceptibilă a izvorî din profunzimile Spiritului nostru, se exprimă ca nevoie de intimitate…Nevoia de altul, însă, cu rădăcini în Eul omenesc, cere atenţia, iubirea şi protecţia altuia, ajutorul lui. Spiritul rîvneşte la singurătate. Omul rîvneşte la…alăturare, la însoţire şi la ajutor. Fiecare dintre noi resimţim puternic aceste două tendinţe opuse, de la o clipă la alta, de la o zi la alta, de la un an la altul. Ceva din noi pare a respinge mulţimea şi chiar apropierea celuilalt în anumite momente, iar acest sentiment ne poate speria. Poate da senzaţia că respingem să fim prea aproape “de un altul” sau prea mult timp aproape de el…Şi atunci se consumă în interiorul nostru starea de nestatornicie, însoţită de vinovăţie, derută şi angoasă. Şi, dacă ne simţim singuri, omul din noi ne cheamă cu un dor aprig către celălalt, către un altul, care să ne mîngîie, să ne fie aproape şi să ne iubească…
Oricînd ne trezim în una dintre aceste stări, esenţial este simplul fapt de a şti că ele trec şi se învîrt prin fiecare fiinţă, parcă spre a confirma natura duală din noi. Dacă partenerii noştri de viaţă au nevoie de singurătate atunci cînd noi avem nevoie să fim împreună, lucrurile pot îmbrăca o armură de tip “conflict”! Şi, cum acest lucru se întîmplă adesea, este esenţial să cunoaştem că fiecare dintre aceste trăiri se înscrie în firescul vieţii…A privi spre nevoia de izolare a celuilalt ca spre un bibelou care şade firesc în vitrină, or ca spre autobuzul care trece pe stradă este un pas către înţelepciune şi vindecare a relaţiilor noastre. A privi spre nevoia celuilalt de a fi împreună ca spre ceva la fel de firesc, înseamnă a înţelege profund puterea nevoilor noastre interioare. Căci sufletul omenesc aleargă după singurătate şi izolare ca şi după a fi împreună cu altul, iar acest joc al alternanţelor, al opuşilor ne determină, adesea, să ne înţelegem mai puţin unii pe alţii…Să ne oferim mai puţină libertate nouă înşine şi mai multă suferinţă. Să ne permitem mai puţine alegeri pentru noi înşine şi să-i închidem celuilalt puterea de a-şi alege ce are nevoie să facă, or să trăiască într-un anume moment…Relaţiile noastre ar fi mai mult pline de parfumul iubirii, al iertării şi al bucuriei dacă ne-am permite să vedem firescul acestor două nevoi. Ne-am putea îndepărta de frica de abandon şi de suspiciune, de gelozii şi de conflicte şi am înţelege că respingerea este născută din chemarea spiritului la starea sa de singurătate. Respingem compania celorlalţi atunci cînd din interior suntem chemaţi la comuniunea cu Sinele nostru. Respingem mulţimea şi chiar pe celălalt atunci cînd Sinele divin ne invită să locuim împreună – din nou – în iubirea care nu are condiţii şi nu are nevoie de nimic. Totul este să ştim, să respectăm nevoia proprie şi nevoia altuia şi atunci vom putea fi mai buni cu noi înşine şi mai înţelepţi în relaţiile cu alţii…

Plimbare : Andi Bob, Alex Mazilu,  Bogdan,  Caius, Cati, Călin Hera, Cristian Dima, Carmen Negoiţă, Flavius, Gabriela Savitsky, Lunapătrată, Mirela Pete, Madi si Onu Blog, Nea Costache, Simion Cristian, Teo Negură, Vania.

Picătura şi Oceanul

photo

A fost odata ca niciodata un copil care l-a intrebat pe tatal sau:

-Care este lucrul care ma separa de adevar? Tatal i-a raspuns:

-Nu esti singurul care este separat de adevar, mai sunt si altii. Iti voi spune cateva povesti care iti vor parea simple. Trebuie sa te gandesti la ele pana cand le vei intelege si vor capata pentru tine proportii uriase… si chiar mai departe, pana vor deveni din nou simple.

Prima poveste:

A fost odata ca niciodata o picatura intr-un Ocean. Ea spunea ca Oceanul nu exista. Tot astfel se intampla cu multi oameni. Traiesc in interiorul creatiei divine si spun ca nu exista divinitate.

A doua poveste:

-Vreau sa fiu libera! spuse picatura de apa din mijlocul Oceanului, si oceanul in compasiunea sa a ridicat-o la suprafata.

-Vreau sa fiu libera! spuse din nou picatura de apa si soarele auzindu-i glasul o aseza intr-un nor.

-Vreau sa fiu libera! spuse picatura inca o data si norul o elibera iar aceasta cazu din nou in Ocean.

A treia poveste:

O picatura intelectuala este o picatura intelectuala, dar nu mai apartine Oceanului.

A patra poveste:

-Nici o picatura nu are nici o valoare, spuse picatura din mijlocul Oceanului.

A cincea poveste:

-Exista un lucru de care mi-am dat seama: fara indoiala, eu sunt mai importanta decat Oceanul!

A sasea poveste:

-Nu voi putea niciodata sa ajung la Ocean! spuse picatura din Ocean.

A saptea poveste:

-Oh, ce-mi pasa mie de Ocean! spuse picatura din Ocean.

A opta poveste:

Era odata o picatura care-si regreta soarta: la urma urmei, ea era in mijlocul Oceanului si nu stia nimic despre Ocean…

A noua poveste:

O picatura din Ocean chema toate celelalte picaturi sa i se alature pentru a se rascula impotriva Oceanului.

A zecea poveste:

-Prin puterea cu care am fost investita, spuse picatura din Ocean, toate cele care nu ganditi ca mine, de astazi sunteti excluse din Ocean.

A unsprezecea poveste:

-Tu te afli in mijlocul iubirii mele, ii spuse Oceanul picaturii de apa. Dar picatura nu auzi Oceanul pentru ca era plina de iubire pentru alta picatura.

A doisprezecea poveste:

-Daca as putea cuprinde, gandi o picatura, fiecare picatura cu dragostea mea… atunci as deveni Oceanul!

Cum gandi aceasta, picatura incepu sa reverse dragostea sa asupra tuturor picaturilor, pe rand. Dar era o picatura care ii facuse un mare rau si desi era capabila de o mare iubire, picatura nu putu sa o ierte. Si pentru ca nu putu sa-si reverse dragostea sa asupra acesteia nu putu sa devina Oceanul.

Copilul il intreba pe tatal sau:

-A existat vreodata o picatura care a devenit Oceanul ?

Si tatal sau ii spuse ultima sa poveste:

Era odata o picatura care cauta pacea Oceanului, care cauta cauta profunzimea Oceanului. Dorinta ii era mare si puterea de iertare ii era mare… si deodata Oceanul ii spuse:

-Tu si cu mine, noi suntem una!

Si Oceanul isi deschise larg bratele si imbratisa picatura, si tot ce apartinea Oceanului deveni si al picaturii. Ea se patrunse de pacea Oceanului, se intinse pe toata suprafata Oceanului si prin profunzimea sa deveni salvarea lumii.

- Afla astfel, copile, ca Oceanul este plin de iubire pentru cei ce-l iubesc si ca-i primeste in maretia sa pe toti cei ce o doresc cu adevarat.

-Dar ce se va intampla daca o astfel de picatura devine murdara?

Tatal rase din toata inima si spuse:

O picatura nu poate deveni atat de murdara incat oceanul sa nu o poata curata…

În vizită la: Andi Bob, Alex Mazilu, Adela, Bogdan, Achilianu, Caius, Cati, Călin Hera, Cristian Lisandru, Geanina Lisandru Cristian Dima, Carmen Negoiţă, Dan Pătraşcu, Flavius, Gabriela Savitsky, Mircea Popescu, Mirela Pete, Madi si Onu Blog, Nea Costache, Simion Cristian, Teo Negură, Vania.

despre dulci “nimicuri”

Iertaţi porumbeilor,
oameni, iertaţi porumbeilor,
iertaţi-i că sunt hulpavi şi puşi pe sfadă,
aşa cum vă iertaţi vouă inşivă,
iertaţi porumbeilor,
ascultaţi-le gânguritul sublim,
mai cu seamă în tet-a-tet.
Ce înseamnă, ce poate însemna scârnavia
pe care o lasă în urmă
sau bolile pe care le poartă în ciocuri,
ce pot însemna toate acestea
pe langă guşile lor superbe,
pe lângă marele simbol ?
Iertaţi porumbeilor,
oameni, iertaţi porumbeilor.

şi apoi
iertaţi-vă vouă înşivă
aşa cum aţi iertat porumbeilor.

Plimbare : Andi Bob,  Alex Mazilu,  Adela,  Bogdan, Caius, Călin Hera, Cititor.stirute,  Cristian Lisandru, Geanina Lisandru, Cristian Dima, Carmen Negoiţă, Dan Pătraşcu, Flavius, Gabriela Savitsky, Mircea Popescu, Mirela Pete, Nea Costache, Simion Cristian, Teo Negură, Vania.

Să ne amintim

foto JavierPsilocybin

Nu ne naştem fluenţi în iubire dar ne petrecem viaţa învăţând să facem acest lucru folosindu-ne atât de puterile fundamentale,

Iubirea
iertarea
compasiunea
devotamentul
inspiraţia
speranţa
încrederea şi capacitatea de a ne vindeca şi de a-i vindeca pe alţii…

cât şi de fricile fundamentale,

frica de singurătate
de angajament
de a-ţi urma inima
de incapacitatea de a te proteja emoţional
de slabiciunile emotionale şi de trădare…

având inimile concepute pentru a exprima frumuseţea, compasiunea, iertarea şi iubirea sau altfel însemnând să ne împotrivim naturii noastre spirituale şi să fim doar marionete.

Tur bloggaristic : Alex Mazilu, Adrian Ciubotaru, Andi Bob, Călin Hera, Ioan Nicuţ, Dan Pătraşcu, Dono, Dragoş Bucurenci, Leo, Cristian Lisandru, Mircea Popescu,  Nea Costache, Nuclearrr, Paul Gabor, Questioare, Starsgates, Teo Negura, Vania, Tudor Chirilă.

Putere sau frica ?

Puterile fundamentale :

Iubire
iertare
compasiune
devotament
inspiratie
speranta
incredere si capacitatea de a te vindeca si de a-i vindeca pe altii.

Fricile :
frica de singuratate
de angajament
de a-ti urma inima
frica de incapacitatea de a te proteja emotional
frica de slabiciunile emotionale si de tradare