-
Transformati monstrii in prieteni
Adaugat pe 10 03, 2012 5 comentariiAdesea ne confruntam cu tot soiul de monstri in viata. Ei pot fi oameni, situatii sau evenimente despre care ne-am dori sa nu existe. Pot fi elemente din trecutul nostru care s-au intors ca sa ne bantuie. Pot fi imprejurari sau forte pe care le percepem ca fiind in afara controlului nostru. Nu se pune problema daca dam de acesti monstri , cat cum ne descurcam cu ei daca se intampla chiar sa dam de ei.
Cu mult timp in urma, un asasin de monstri a invatat cum sa umble cu astfel de monstri. Tatal sau fusese o zeitate care dorise sa elibereze lumea de monstri si, cunoscand nevoia existentei unui razboinic tanar si brav care sa indeplineasca aceasta sarcina, a venit pe pamant, s-a casatorit cu o fata tanara si a plecat dupa ce a ramas insarcinata. Copilul s-a nascut si a crescut devenind un tanar autosuficient. Mama nu i-a dezvaluit niciodata identitatea tatalui sau, in ciuda rugamintilor fiului, si astfel a sosit vremea cand tanarul a decis sa-si gaseasca tatal.
A trecut timpul si cu determinare si putin noroc, a ajuns in cele din urma la palatul tatalui sau. Tatal a fost atat de incantat sa descopere ca fiul sau adoptase misiunea de a elibera lumea de monstri, incat i-a daruit un arc si o sageata fermecata si astfel inarmat, tanarul a pornit in cautarea si eradicarea monstrilor care inspaimantau poporul.
Nu a strabatut cale lunga si l-a intalnit pe Monstrul Foamei. Si-a ridicat arcul si sageata, le-a indreptat catre inima monstrului si a strigat:
- pregateste-te sa mori. Multor oameni le e foame din cauza ta. Ii faci sa se chinuie si sa simta disconfort. Te voi elimina si ii voi elibera pe oameni de foame.
- Sigur asta vrei ? recunosc ca le produc un disconfort oamenilor, dar gandeste-te la ce beneficii le aduc. Fara senzatia de foame, nu si-ar dori sa plece in cautarea hranei lor. Fara foame ar sta locului si ar muri. Le dau imboldul de a cauta mancare si a supravietui. Uita-te mai bine la modurile in care as putea fi util decat sa ma distrugi. Inceteaza sa ma vezi ca pe un monstru si examineaza cum as putea sa tin oamenii sanatosi, multumiti si fericiti.
Tanarul a intuit adevarul care rezida din cele spuse de monstru. Poate ca nu era chiar atat de monstruos in definitiv, iar disconfortul pe care il crea, avea beneficii esentiale. Drept urmare i-a crutat viata gandindu-se ca poate era mai bine sa para prietenos fata de el decat sa-i distruga forta.
Mai tarziu a dat de monstrul Iernii. Iata un monstru care trebuie cu siguranta sa fie eliminat, asa ca si-a ridicat arcul si sageata.
- aduci frigul si intunericul in viata poporului meu, ne faci sa murim de frig. Trebuie sa te distrug.
- da, a replicat monstru iernii. Ce spui tu e corect. Aduc eu frigul si intunericul in vietile voastre, dar gandeste-te cata nevoie aveti de mine. Aduc si ploaia care va umple raurile, va uda culturile si va adapa animalele pe care le vanati. Pregatesc drumul pentru caldura si frumusetea primaverii. Fara mine nu ar exista primavara si fara primavara animalele de care aveti nevoie pentru hrana si imbracaminte nu s-ar imperechea si nu s-ar reproduce. Tanarul si-a dat seama ca ceea ce spunea monstru Iernii era adevarat. Daca oamenii s-ar putea bucura de aceste beneficii mai degraba decat sa se gandeasca doar la frig si mizerie, vietile lor ar fi atat de bogate.Asa ca i-a crutat viata.
Tot continuandu-si drumul a intalnit monstru Suferintei.
- Aha, a strigat tanarul razboinic. In fine am gasit un monstru de care umanitatea se poate dispensa. Nimeni nu vrea sa sufere, pregateste-te sa te ucid.
- stiu ce gandesti a spus monstrul Suferintei. Crezi ca le produc oamenilor durere inutila, chin si nefericire. Consideri ca le-ar fi mai bine fara mine. Dar te-ai gandit vreodata la beneficiile pe care le-aduc oamenilor ? Datorita mie oamenii invata, cresc si se dezvolta. Iti amintesti cand, copil fiind apropiai mana prea tare de foc si simteai durerea arsurii? Suferinta ta era scurta, dar ai invatat din experienta ta. Acea invatatura te-a protejat, poate chiar ti-a salvat viata. Oamenii cresc prin suferinta si invata din suferinta lor. Ca ma placeti sau nu, aveti nevoie de mine.
Tanarul si-a coborat arcul caci descoperise un alt adevar. Nimanui nu-i place sa sufere sau sa simta durere si totusi era ceva paradoxal aici. Prin durere invatam sa evitam durerea si sa evoluam datorita acelei experiente. Prin suferinta invatam sa evitam suferinta si descoperim ceva despre atingerea fericirii. Chiar si suferinta isi are rostul ei, daca invatam cum sa tragem foloase de pe urma ei.
Tanarul razboinic si-a schimbat scopul misunii care-l atrasese initial. Telul sau era acum sa se arate prietenos fata de ceea ce crezuse ca erau monstri fiindca avea mult de invatat de la ei.Plimbare bloggaristica: Alex Mazilu, Florina, Gabriela Savitsky, Filumenista, Lunapătrată , Madi si Onu Blog, Noaptebunacopii, Nea Costache, Teo Negură, Ulise, Vania, Zamfir
-
Nu începeți și nu încheiați nimic fără bucurie
Adaugat pe 05 02, 2012 5 comentarii
Bucuraţi-vă de tot ceea ce realizaţi, bucuraţi-vă de ceea ce vă înconjoară, nu începeţi şi nu încheiaţi nimic fără bucurie!
Reamintiţi-vă un eveniment în care o persoană v-a împărtăşit bucuria. Puteţi realiza această rememorare ori de câte ori doriţi, şi urmăriţi să vedeţi modul în care şi de ce bucuria voastră a fost profund resimţită şi împărtăşită şi de acea persoană. Reamintiţi-vă că a emana bucurie, a o dărui celor din jur este un lucru extrem de preţios, deoarece, în ultimă instanţă, ne condiţionează succesul, sănătatea şi relaţiile aromnioase cu ceilalţi. Bucuria vă va ascuţi intelectul, vă va fortifica inima şi va anula crizele de pesimism. Beneficiul pe care îl veţi obţine evocând astfel de momente de o mare încărcătură pozitivă va fi evident atât pentru dumneavoastră, cât şi pentru cei din jur, şi mai mult chiar, el vă va marca nu numai prezentul, ci se va reflecta în mod benefic asupra viitorului. De exemplu, după ce aţi eliberat cât mai multe astfel de “pilule” de fericire pe care memoria vi le-a pus la dispoziţie, vă puteţi bucura. Trebuie să fie un eveniment pe care îl vedeţi desfăşurându-se exact aşa cum îl vizualizaţi. Utilizaţi-vă imaginaţia creatoare şi timp de mai multe şedinţe urmăriţi de fiecare dată să adăugaţi tot mai multe detalii şi să descoperiţi o bucurie tot mai mare şi mai reală prin vizualizarea sa. Puteţi să începeţi cu lucruri fizice sau materiale şi să mergeţi apoi până la evenimente emoţionale, mentale şi chiar spirituale. Imaginaţia creatoare proprie vă stă la dispoziţie pentru a transcede timpul şi spaţiul. Cu ajutorul ei puteţi călători în spaţii interstelare, imaginând acolo noi evenimente şi chiar o nouă viaţă. Observaţi totodată modul în care imaginaţia creatoare proprie poate să transceandă toate conceptele familiare şi clişeele adesea închistatoare şi limitatoare formate de-a lungul vieţii. În universul propriei imaginaţii nu sunteţi condiţionaţi de nicio limitare în a crea momente şi evenimente cu adevărat fericite, pline de bucurie. Prin intermediul vizualizării creatoare, căutaţi să vă bucuraţi cât mai mult de ele şi lăsaţi această bucurie să se manifeste până în cele mai profunde nivele ale fiinţei. Această modalitate simplă de utilizare benefică a imaginaţiei creatoare ne poate pregăti sufletul pentru a realiza paşi uriaşi pe calea evoluţiei noastre în viitor, construind un fel de impregnare remanentă, al cărei aport benefic ne va marca momentele ulterioare ale existenţei. Cu cât gândurile noastre sunt mai mult ocupate cu imagini impregnate de bucurie, cu atât mai uşsoară va fi transformarea noastră în viitor, într-o fiinţă cu adevărat fericită.
Plimbare bloggaristica: Andi Bob, Alex Mazilu, Cati, Călin Hera, Caius, Flavius, Gabriela Savitsky, Haicasepoate, Lunapătrată, Mirela Pete, Madi si Onu Blog, Nea Costache, Noaptebunacopii, Teo Negură, Vania, Zamfir Pop, Ulise al II-lea
-
Undeva, aici
Adaugat pe 18 07, 2010 18 comentariiVenus din Milo
(fragment)
“Undeva în urma noastră trebuie să fie o insulă
unde păsările ţipă ca la începutul lumii şi
oamenii învaţă primele cuvinte, unde o femeie
descoperă arta desenând cu degetul pe nisip
conturul umbrei iubitului ei. Undeva în urma noastră
trebuie să existe, înaintea cuvintelor şi înaintea tuturor
rănilor, trebuie să existe un cuvânt cu care am putea
mărturisi totul, sau trebuie să existe o tăcere egală
cu toate cuvintele. Trebuie să existe o apă limpede
care nu se umple de sânge când ţipă o pasăre sau
ne aducem aminte, trebuie să existe o apă limpede
de care să nu mă mai tem să mă spăl cu ea pe mâini
şi pe faţă şi pe urmă să mă privesc liniştit,
fără tristeţe şi fără să fiu nevoit să surâd
uitând ceea ce ne-a făcut vinovaţi faţă de noi înşine
şi faţă de alţii. Dar unde este această insulă,
domnule Gauguin, dacă dumneavoastră în Tahiti
n-aţi aflat decât că “a spera înseamnă aproape a trăi” ?
Unde este această insulă dacă nu în noi înşine ?
“Le peche c’est la Grec”, ziceaţi dumneavoastră
înainte de asta. Adică vina noastră e aceea
de a fi construit Parthenonul ? De a fi sculptat
şi admirat pe Venus din Milo ? Nu domnule Gauguin,
povestea dumneavoastră mă călăuzeşte de fapt
spre concluzia că după atâtea secole şi atâtea greşeli,
după atâtea speranţe şi atâtea amânări, nu mai trebuie
să căutăm fericirea decât lângă mâinile noastre”
Plimbare : Alex Mazilu, Teo Negură, Călin Hera, Cristian şi Geanina Lisandru, A.Dama, Dan Pătraşcu, Vania, Gabi Savitsky, Cristian Dima, Mircea Popescu, Simion Cristian, Iguana, Mirela, Nea Costache, Dispecer, CNB, Nataşa, Carmen Negoiţă.
-
Parabolă
Adaugat pe 05 06, 2010 7 comentarii“Un bărbat care mergea pe o câmpie a dat peste un tigru.A luat-o la fugă, cu tigrul pe urmele lui.Ajungând la o prăpastie,s-a prins de rădăcina unei viţe sălbatice şi s-a lăsat să atârne peste margine.Tigrul de deasupra lui îl amuşina. Tremurând,bărbatul s-a uitat în jos,unde,departe de tot,alt tigru aştepta să-l înşface. Doar viţa îl mai susţinea.Doi şoareci,unul alb şi unul negru au început să ronţăie puţin câte puţin din viţă.Bărbatul a văzut aproape de el o fragă minunată.Ţinându-se de viţă cu o mână, cu cealaltă a cules fraga. Doamne, ce bună mai era !”
Plimbare : Alex Mazilu, Andi Bob, Teo Negură, Călin Hera, Cristian şi Geanina Lisandru, A.Dama, Dan Pătraşcu, Vania, Gabi Savitsky ,Cristian Dima, Mircea Popescu, Simion Cristian, Iguana, Mirela, Nea Costache, Dispecer, CNB, Nataşa.
-
În plus
Adaugat pe 26 04, 2010 28 comentariiAi fi vrut să devii pictor, dar părinţii au spus “nu” pentru că pictura nu-ţi va oferi satisfacţii materiale sau suficient de mult respect în societate. Aşa că ai devenit magistrat, dar nu eşti deloc fericit. Adânc, în sufletul tău doreşti să pictezi. Chiar şi atunci când eşti în completul de judecată pictezi adânc în interiorul tău. Poate îl asculţi pe inculpat, dar în acelaşi timp îi priveşti faţa şi observi trăsăturile sale mai mult sau mai puţin frumoase cu gândul la un posibil portret. Îi priveşti albastrul ochilor şi te gândeşti la culori…da, dar tu eşti magistrat. Aşa că te simţi stingher. Însă cu timpul te vei obişnui, blaza şi vei accepta că ceea ce faci în mod curent te ajută să priveşti în faţă ”datul” pe care nu l-ai putut ocoli, iar ceea ce faci în plus devine bonus …
-
Uşor
Adaugat pe 25 04, 2010 12 comentariiUşor, fără durere, întocmai ca pământul întoarce-te dinspre lumină şi umblă. Întoarce-te în îmbrăţişarea privirilor tale devenind treptat o lumină densă ca albastrul amurgului. Îmbracă-te în spaţiu şi observă câte necunoscute ai despicat pentru a fi in acel loc…
vă las cu NICHITA
Nedemn
Nedemn de fericire am plâns cu frunze verzi,
neîncăput de toamnă am nins,
capră dulce cu trei iezi
şi un lup învins…
Fă-ţi tu pat din trupul meu
pernă fă-ţi din lacrima sărată
care-o plânge de-a-ncălare-un zeu
peste viaţa mea pătrată
Fie-ţi inima mea pată
roşie de sânge
şi interiorul vacă
care te-alăptează, prunce…
-
“Trebuie să ne temem de fericire dacă vrem să atingem înălţimilie din noi ?”
Adaugat pe 31 03, 2010 34 comentarii“Dar nu vreau să cred că suferinţele sanctifică şi că înfrângerile sunt necesare. De ce ar trebui să ne apropiem de adevăr numai plini de răni ? De ce ar trebui să fim sfăşiaţi de un vultur ca să avem curaj ? Oare fericirea nu e aptă să ne înveţe ceea ce ne învaţă suferinţa ? Nu exista un drum spre artă şi spre noi înşine care să nu treacă prin infern ? Nu poate ajunge la cer cine n-a străbătut pământul şi iadul, scria Goethe. Dar îl putem cita liniştiţi ? Trebuie să ne temem de fericire, dacă vrem să atingem înălţimile din noi ? Nu, nu vreau să ajung la această concluzie oricâte argumente s-ar aduce în favoarea ei. Măreţia unui martir nu se măsoară după suferinţele îndurate, ci dupa credinţa sa” Octavian Paler/Scrisori imaginare
Îmi place mult acest citat, aproape că-l ştiu pe de rost fiindcă are foarte multă esenţa. E dezvoltare personală curată ! Maestrul a trebuit să străbată enorm de multe incertitudini şi nelinişti ca să ajungă la acest gen de adevăr care şi după umila mea părere este un adevăr viabil. De ce foarte mulţi oameni continuă să ridice suferinţa la rang de cinste şi să ţină gâtul atât de aproape de eşafod ? De ce ni se pare că suferinţa proprie insuficient justificată ne înnobliează ? Ca să înţeleagă cei din jur cât suntem de speciali nu trebuie să le oferim imagini despre un sine dezolat, scârbit, inadaptat şi incapabil să vadă vreodată fericirea. Privită ca act în sine, răstignirea nu e un succes ci doar un mare eşec. Iisus nu şi-a dorit dar a fost totuşi fericit cu credinţa şi convingerea că răstignirea sa va aduce Lumină. Însă Iisus e UNUL iar cei care l-au răstignit au trăit încă mult timp dar au rămas nefericiţi, călăi şi victime în acelaşi timp. Chiar şi în zilele de acum, nouă oamenilor ni se întâmplă să ne surprindem într-o gândire de răstignire fără scop şi ţel sperând atât de fals că suferinţa ne va învăţa ce este fericirea.
Bune de citit: Andi Bob, Alex Mazilu, Adamaica, Adi Vera, Bogdan, Călin, Cell61, Chinezu, Cristian Lisandru, Dragoş Bucurenci, Flavius Obeadă, Dan Pătraşcu, Paul Gabor, Paul G Sandu, Vania, Tudor Chirilă.
-
Nu porunci inimii să tacă
Adaugat pe 16 03, 2010 30 comentarii„Cândva, am fost şi eu în marginea unui deşert. Am înţeles atunci că nimic nu se poate clădi pe nisipul care a curs din clepsidră.Toate păcatele pe care nu le-am săvârşit sunt elanuri ratate şi dacă trebuie să mă mustru pentru ceva, în primul rând trebuie să mă mustru pentru că destule prejudecăţi m-au împiedicat să beau când mi-a fost sete, să muşc dintr-un fruct când mi-a fost foame, să fac mărturisiri când am iubit. Şi ce virtute e aceea de a spune „nu”? Ce înţelepciune e aceea de a porunci inimii să tacă ? Dacă n-am fost destul de fericit cât am visat este pentru că n-am avut curajul sau n-am ştiut să fiu destul de păcătos” Octavian Paler/ Polemici cordiale
Sigur că Maestrul când spunea “păcătos” se referea la elanurile ratate iar noi înşine putem vedea în propria existenţă cum ne macină acest fel de amintiri. Sunt persoane fericite de averea pe care au acumulat-o în timp; altele consideră că a fi fericit înseamnă a avea prieteni, a fi sănătos, a fi apreciat şi stimat; altele sunt fericite ştiindu-se iubite de cineva sau numai ştiind că persoana iubită există acolo undeva şi respiră aerul din acelaşi univers. Există şi oameni care îşi “fabrică” un paradis numai al lor în care să se simtă fericiţi. Dar ce s-ar intampla daca acest paradis ar exista undeva pe pamânt ? “Fericirea are nenorocirea să pară ceva absolut” – spunea Maestrul, însă eu cred că fericirea se poate atinge cu mâna cu condiţia să înveţi să bei când ţi-e sete, să muşti din fruct când ţi-e foame, să faci mărturisiri când iubeşti…
-
Romantici si clasici
Adaugat pe 27 09, 2009 2 comentarii” Romanticul rătăceşte stând pe loc. Şi nu se înseninează niciodată cu totul. Pe cerul lui, rămâne amintirea norului, dacă norul a trecut. Sau, dacă şi amintirea se şterge, apare aşteptarea altui nor. În schimb clasicul poate vântura mările, ca Ulise, fără să se simtă vreo clipă neliniştit. Romanticul e un braconier care nu prea ştie ce caută. Tânjeşte după o pradă pe care a visat-o, uitând apoi, parţial, visul. Clasicul, din contră, detestă ce e aproximativ. Când clipa i se dăruie, romanticul intră în panică. Oare cât va dura ? Unica lui soluţie sigură e să devină parazitul propriei sale insatisfacţii. Uneori îşi distruge dragostea ca s-o poată plânge. Dar nu e vina lui ca e mai profund în regret. Căci romanticul e un etern diletant în materie de fericire. Abia după ce o pierde o înţelege. Si iubeşte, mai ales ce n-are. Clasicul, în schimb, e în genere un om fără vârstă. El ocoleşte copiii şi bătrânii. Nu circulă noaptea şi nu trece aproape niciodată prin dreptul unui spital. Verbul romanticului: a dori. Verbul clasicului : a trebui. Ambiţia romanticului: să nu admită o viaţă în care el să existe, iar lucrul iubit să nu existe. Ambiţia clasicului: să caute nemurirea in ceea ce moare. Ora rituala a romanticului: miezul nopţii. Ora rituală a clasicului : amiaza. Boala romanticului : leucemia. Boala clasicului: scleroza. Romanticul ştie că soarele are şi o faţă neagră. Clasicul e convins că orice deznădejde are un versant luminos.”
Octavian Paler/Aventuri solitareMă recunosc pe ici pe colo şi eu. O romantică clasică sau o clasică romantică! Sau poate e nevoie de un termen nou ?
Later edit: Din cele de mai sus intuite de Maestru, cu unele din ele sunt sigură că n-aş vrea să mă intersectez: n-aş vrea sa mă prindă nici măcar în glumă scleroza şi nici nu mi-aş da foc propriilor iubiri.Cu restul, să zicem că aş mai putea negocia

Dar voi ? -
Remember
Adaugat pe 13 09, 2009 1 comentariu“Din fericire, pe talgerul defectelor mele Dumnezeu a aşezat şi unul care îmi e de un imens ajutor. E vorba de faptul că sunt capabil să-mi iau în serios naivităţile. Sub carapacea mea de ardelean sobru se ascunde un vulnerabil care are nevoie de tot felul de refugii”
Octavian Paler/Aventuri solitareÎn acelaşi alt depărtat timp Arhimede spunea:
“Nu te atinge de cercurile mele” Iar în clipa următoare era mort.








