-
Inima este pozitivă
Adaugat pe 14 07, 2011 12 comentariiDincolo de dualitate
“Inima este pozitiva. Asa cum mintea spune “nu”, inima spune “da”. Desigur, este mai bine sa spuneti “da” decat sa spuneti “nu”, pentru ca nu puteti trai cu adevarat spunand “nu”. Cu cat spuneti mai mult “nu”, cu atat deveniti mai inchistati, mai inchisi. Cu cat spuneti mai mult nu, cu atat sunteti mai putin vii. Oamenii pot crede ca sunteti niste mari ganditori, insa voi va ofiliti si muriti; comiteti o sinucidere graduala. Daca-i spuneti “nu” dragostei, sunteti mai putin decat ati fost inainte; daca-i spuneti “nu” frumusetii,sunteti mai putin decat ati fost inainte. Si, in cazul in care continuati sa spuneti “nu” la absolut orice, dispareti farama cu farama. In cele din urma n-a mai ramas decat o viata foarte goala, lipsita de semnificatie, fara sens, fara bucurie, fara dans, fara celebrare. Asta s-a intamplat cu lumea moderna. Omul modern a spus mai multe “nu-uri”decat s-au spus vreodata inainte. De aici intrebarile: care este semnificatia vietii? De ce suntem in viata? De ce continuam sa traim? I-am spus “nu” lui Dumnezeu, i-am spus “nu” lumii de dincolo, am spus “nu” la toate lucrurile pentru care a trait omul de-a lungul secolelor. Am dovedit, dupa pofta inimii noastre, ca toate valorile pentru care a trait omul sunt inutile. Insa acum ne aflam intr-o angoasa profunda. Viata a devenit din ce in ce mai imposibila pentru noi. Continuam sa traim numai pentru ca suntem lasi; altminteri, am nimicit toate ratiunile de a trai. Ne este frica de moarte, de aceea continuam sa traim. Traim din frica, nu din dragoste. Este mai bine sa fiti pozitivi, deoarece, cu cat sunteti mai pozitivi, cu atat va deplasati mai mult spre inima. Inima nu cunoaste vreun limbaj negativ. Inima nu intreaba niciodata: “Ce este frumusetea?” Se bucura de ea, si bucurandu-se de ea, stie ce este. Nu o poate defini, nu o se poate explica pe sine, pentru ca experienta este de asa fel incat e inexplicabila, inexprimabila. Inima stie ce e dragostea, dar nu intreaba. Mintea stie numai intrebari si inima stie numai raspunsuri. Mintea continua sa intrebe, dar nu poate raspunde. Inima nu are intrebari – acesta este unul din misterele vietii- are toate raspunsurile. Insa mintea nu va asculta inima; nu exista comuniune intre cele doua; nu exista comunicare, pentru ca inima nu cunoaste decat limbajul iubirii. Niciun alt limbaj nu este cunoscut de inima, niciun alt limbaj nu este inteles de inima- iar mintea nu stie nimic despre tacere. Mintea este numai zgomot, o poveste spusa de un idiot, plina de furie si zgomot, care nu semnifica nimic. Inima stie ce este aceea semnificatie. Inima cunoaste slava vietii, extraordinara bucurie a simplei existente. Inima este capabila de celebrare, dar nu intreaba niciodata. De aceea mintea crede ca inima este oarba. Mintea este plina de indoieli, inima este plina de incredere; sunt complet opuse. De aceea s-a spus ca este mai bine sa fii pozitiv decat sa fii negativ. Insa pozitivul este unit cu negativul, sunt doua laturi ale aceluiasi fenomen. Nu va indemn catre o cale pozitiva de a trai si nu va indemn catre o cale negativa de a trai. Va indemn catre calea transcendentei. Toate dualitatile trebuie abandonate-dualitatea mintii si inimii, dualitatea materiei si mintii, dualitatea gandirii si emotiei, dualitatea pozitivului si negativului, dualitatea masculinului si femininului, a lui yin si yang, a zilei si a noptii, a verii si a iernii, a vietii si a mortii –toate dualitatile. Dualitatea ca atare trebuie abandonata, pentru ca voi sunteti dincolo de dualitate. Din momentul in care incepeti sa va indepartati si de “da” si de “nu”, veti avea prima intrezarire a ceea ce este suprem. De aceea supremul ramane complet inexprimabil. De la “nu” treceti la “da”, si de la “da” mergeti la ceea ce se afla dincolo. Ceea ce se afla dincolo, nu este nici pozitiv, nici negativ: ceea ce se afla dincolo este divinitate, ceea ce se afla dincolo este iluminare”
Plimbare : Andi Bob, Alex Mazilu, Bogdan, Blogdefuraciuni, Caius, Caligul, Cati, Călin Hera, Cristian nabadaiosul, Cristian Dima, Carmen Negoiţă, Flavius, Gabriela Savitsky, Lunapătrată, Mirela Pete, Madi si Onu Blog, Nea Costache, Simion Cristian, Teo Negură, Trilema, Vania.
-
Asemeni oamenilor buni
Adaugat pe 15 04, 2010 12 comentariiÎn tinereţe căutau cerul. Se înălţau drept în sus ca o uriaşă lumânare verde. Când s-au săturat de lumina arsului pe rug, s-au cuminţit şi au început să se gândească la rostul lor pe lume. Vor muri în curând. Şi pe urmă ? Gândul acesta devenea prea confuz. Îndrăgostiţii de viaţă rămâneau în continuare naivii orbi şi surzi.
Din nou: Andi Bob, Călin Hera, Cristian Lisandru, Dispecer blogosfera, Vania,
-
Oh, Narcis…
Adaugat pe 05 04, 2010 9 comentariiO legendă a vechilor greci arată că floarea numită narcisa ar fi apărut la moartea lui Narcis, un tânăr singuratic căruia îi plăcea să se plimbe zile întregi prin păduri şi pe câmpii. Fiind foarte frumos a atras iubirea multor nimfe însă nici una dintre ele nu putea spera că dragostea îi va fi împărtăşită pentru că Narcis nu le putea remarca. Se spune că una dintre nimfe pe nume Echo ar fi murit din dragoste faţă de Narcis lăsând în urma ei numai vocea. Ea l-ar fi urmat pe Narcis peste tot repetându-i cuvintele, astfel apărând ecoul.
Dincolo de legendă, narcisismul este situaţia existenţială a omului care se izolează, care se închide in sine. Omul însingurat reprezintă nu numai întoarcerea simplă către sine ci şi un “egotism primar”, o autosatisfacere libidinală. Izolarea sa arată ca o închidere sub forma unui refugiu interior care consumându-şi astfel interioritatea pare a absorbi întreaga energie în propriul Eu. Este o atitudine de interiorizare prin anularea lumii exterioare pe care o înlocuieşte cu propriul univers interior.
Oh, narcis, narcisa….de ce ? Lumea şi universul tău nu s-ar putea armoniza mai bine alăturându-i o alta, un altul sau alţi dintre semenii tăi ?
Azi : Adrian Ciubotaru, Alex Mazilu, Călin Hera, Dragoş Bucurenci, Flavius Obeadă, Dan Pătraşcu, Cristian Lisandru, Mircea Popescu, Nea Costache, Tudor Chirilă.
-
Despre compasiune
Adaugat pe 07 03, 2010 4 comentariiCea mai înaltă formă a energiei este compasiunea. Cuvântul compasiune este interesant: jumatate ”pasiune” caz în care pasiunea s-a redefinit în aşa fel încât a devenit o formă a iubirii pure. Trupul nu poate supravieţui fără hrană la fel cum sufletul nu poate supravieţui fără acea formă a dragostei în care există recunoştinţă şi o formă de gratitudine profundă.
În cazul compasiunii dăruieşti fără aţi concentra atenţia spre ceea ce ţi se pare că ar trebui să primeşti în schimb. Nu înseamnă că nu vei primi dar înseamna ca nu ţi-ai făcut un scop din asta. În compasiune doar dăruiesti, în dragoste eşti recunoscător pentru darul primit. -
Pasărea
Adaugat pe 01 03, 2010 13 comentariiMult prea îndrăgostită de drumuri, îsi ia pe aripi licoarea inimii tale ca să-i menţină zborul şi să înteleagă că dorul e tot ceea ce însoţeşte şi înverzire. Şi iartă-mă dacă îţi spun cuvinte mai lungi decât mine. Lumina nu-i vinovată că este.
-
Din libertate
Adaugat pe 01 02, 2010 Comenteaza!Iată de ce dacă eşti profund îndrăgostit de mine va exista şi o rezistenţă profundă. Ele se echilibrează una pe cealaltă. Oriunde există dragoste există şi rezistenţă. Din orice loc de care te simţi puternic atras ţi-ar plăcea să şi evadezi pentru că a fi puternic atras înseamnă să încerci abisul şi să constaţi că nu mai eşti tu însuţi.Când dragostea este puternică, ego-ul poate încerca să triumfe chiar pentru o bătălie pierdută. De aceea mulţi oameni trăiesc fără dragoste preferând un ego triumfător. Însă atunci când din libertate vine şi capitularea, omul se îmbracă de o sublimă frumuseţe iar esenţa sa lăuntrică îi înnobilează mintea. -
Romantici si clasici
Adaugat pe 27 09, 2009 2 comentarii” Romanticul rătăceşte stând pe loc. Şi nu se înseninează niciodată cu totul. Pe cerul lui, rămâne amintirea norului, dacă norul a trecut. Sau, dacă şi amintirea se şterge, apare aşteptarea altui nor. În schimb clasicul poate vântura mările, ca Ulise, fără să se simtă vreo clipă neliniştit. Romanticul e un braconier care nu prea ştie ce caută. Tânjeşte după o pradă pe care a visat-o, uitând apoi, parţial, visul. Clasicul, din contră, detestă ce e aproximativ. Când clipa i se dăruie, romanticul intră în panică. Oare cât va dura ? Unica lui soluţie sigură e să devină parazitul propriei sale insatisfacţii. Uneori îşi distruge dragostea ca s-o poată plânge. Dar nu e vina lui ca e mai profund în regret. Căci romanticul e un etern diletant în materie de fericire. Abia după ce o pierde o înţelege. Si iubeşte, mai ales ce n-are. Clasicul, în schimb, e în genere un om fără vârstă. El ocoleşte copiii şi bătrânii. Nu circulă noaptea şi nu trece aproape niciodată prin dreptul unui spital. Verbul romanticului: a dori. Verbul clasicului : a trebui. Ambiţia romanticului: să nu admită o viaţă în care el să existe, iar lucrul iubit să nu existe. Ambiţia clasicului: să caute nemurirea in ceea ce moare. Ora rituala a romanticului: miezul nopţii. Ora rituală a clasicului : amiaza. Boala romanticului : leucemia. Boala clasicului: scleroza. Romanticul ştie că soarele are şi o faţă neagră. Clasicul e convins că orice deznădejde are un versant luminos.”
Octavian Paler/Aventuri solitareMă recunosc pe ici pe colo şi eu. O romantică clasică sau o clasică romantică! Sau poate e nevoie de un termen nou ?
Later edit: Din cele de mai sus intuite de Maestru, cu unele din ele sunt sigură că n-aş vrea să mă intersectez: n-aş vrea sa mă prindă nici măcar în glumă scleroza şi nici nu mi-aş da foc propriilor iubiri.Cu restul, să zicem că aş mai putea negocia

Dar voi ?



