“Traia, odata ca niciodata, intr-un sat aflat in padurile verzi ale unui munte nenumit, un pitic, mic, mic, mic. Piticul traia intr-o casuta din lemn stacojiu, la marginea satului locuit de multi alti pitici, la fel de mici ca si el. Populatia de pitici era una vesela si zumzaitoare, cat era ziua de lunga ii puteai auzi pe pitici bocanind prin padure dupa lemne, construind diferite masinarii care de care mai ciudate, strigandu-se unii pe altii si cantand rasunator.

Piticul era multumit de viata lui, ii placea casuta lui mititica si stacojie cu gradina verde si ordonata, ii placea satul viu si zgomotos, ii placeau consatenii lui harnici si inventivi si adesea incerca sa lege prietenii cu ei.
Insa desi incercase in nenumarate randuri sa se imprieteneasca cu ei, ceva nu se lega si relatiile lui mai mereu ramaneau la un nivel superficial.

Piticul era mahnit de acest lucru si dupa cum ii spusesera ei nu puteau fi prieteni cu el, caci el era un pitic excesiv. Excesiv? Eu? Piticul nu intelegea la ce se refera ceilalti si incepu sa se gandeasca si gandindu-se isi dadu seama de niste detalii pe care pana atunci le ignorase in natura lui piticeasca.

Piticul isi dadu seama ca aproape mereu, in orice face, fara macar sa-si propuna, fara sa isi doreasca, mai mereu depaseste o limita pe care ceilalti o considerau de la sine inteleasa, insa pe care el nu o intelegea. Piticul se observa si isi dadu seama ca mereu atunci cand face mancare o face prea sarata sau picanta, desi el isi propune sa o faca delicioasa.

Observa ca mereu atunci cand spala rufe pune prea multa apa si aceasta da pe din afara. Observa ca atunci cand vorbeste, vorbeste foarte tare si foarte mult, chiar si cand nu are ceva anume de spus. Observa ca atunci cand cineva ii arata un semn de bunavointa imediat devine excesiv de prietenos si de sufocant.
Observa ca atunci cand se imbolnaveste dramatizaeza de fiecare data ca si cum ar fi pe moarte. Observa ca la cea mai mica problema se comporta ca si cum este un capat de tara.
Si mai observa piticul si alte excese pe care le facea si se intrista, excesiv, asa cum ii sade bine unui pitic excesiv.

Piticul se intrista,caci intelegand toate aceste lucruri despre sine, deveni convins ca el nu va putea niciodata sa fie parte din comunitatea vesela a piticilor, caci el este condamnat de natura sa excesiva sa fie singur pe vecie, nimeni nu ar vrea sa fie cu un pitic excesiv, nimeni nu ar vrea sa manance mancare excesiv de sarata, sa asculte tirade excesive, sa fie cu un pitic excesiv de plangacios si dramatic.
Astfel ca piticul se retrase in casuta sa stacojie, convins ca traiul sau excesiv este singura modalitate de a exista, caci asa este el, asa fusese mereu si nu stia cum sa fie altfel.

Zilele piticului treceau excesiv de repede printre obiceiurile sale agitate pana cand intr-o zi piticului, care se gandea excesiv, ii veni o idee. Avea sa faca un experiment.
Avea sa masoare lucrurile, avea sa puna doar o lingura de sare in mancare, avea sa urmareasca pe ceas cat fierb legumele ca sa nu le mai transforme in terci, avea sa puna un semn la lighean ca sa stie exact cata apa sa toarne, avea sa vorbeasca doar atunci cand avea ceva de spus, avea sa nu mai dramatizeze, ci avea sa se detaseze preocupandu-se de placerile sale.

Experimentul decursese mult mai bine decat se asteptase piticul, mancarea sa acum era de-a dreptul gustoasa, atat de gustoasa incat unii pitici se autoinvitau la cina, facturile la apa ii scazusera dramatic, ceea ce era minunat caci piticul nostru nu era foarte bogat, conversatia piticului era de-a dreptul stralucitoare, atunci cand vorbea doar cand simtea ca are ceva de adus in conversatie si nu mai incerca sa capteze toata atentia asupra lui turuind intruna vrute si nevrute.

Piticul era extraordinar de multumit si isi era recunoscator siesi ca nu se autocondamnase la o viata excesiv de singuratica si ca incercase si altceva.

Uneori mai exagera piticul cu una cu alta, dar acum stia ce anume trebuie facut atunci cand natura sa excesiva tindea sa preia controlul, plus ca, descoperi piticul, nu toate excesele sunt rele, exista si excese bune, Dar nu foarte multe caci atunci sunt… excesive., ii spuse piticul soptit unei buburuze aflate pe o floare.”

)

via www.psihoterapie.net

Plimbare bloggaristica: Alex Mazilu, Florina,  Gabriela Savitsky, Filumenista,  Lunapătrată ,  Madi si Onu Blog, Noaptebunacopii,  Nea Costache,  Teo Negură, Ulise,  Vania, Zamfir

In mod constient, cautam pe cineva doar cu calitati, ca de exemplu, gentil, iubitor, inteligent si creativ.
De fapt, daca am avut o copilarie nefericita, este posibil sa cautam in mod intentionat pe cineva total opus parintilor nostri si spunem: “Niciodata n-o sa ma casatoresc cu o persoana carea bea asa cum o facea tata” sau “este scos din discutie ca ma voi casatori vreodata cu o persoana asa tiran cum era mama”.
Insa oricare ar fi intentiile noastre constiente, majoritatea dintre noi este atrasa de persoana ce da dovada de calitatile si defectele protectorilor lor din copilarie si, de obicei, trasaturile negative au cea mai mare influenta.

Ce reprosuri sunt exprimate fata de partenerii lor:
“ma tratezi exact cum o facea mama!”
“ma simt la fel de dezarmat si frustrat ca atunci cand ma simteam cu tatal meu vitreg”.

Astea inseamna ca exista o asemanare apropiata intre parinti si partener si, cu cateva exceptii, cele mai apropiate trasaturi sunt cele negative.

De ce trasaturile negative exercita o asa atractie ?
Daca alegerea unui partener s-ar baza pe logica, am cauta pe cineva care ar compensa pentru insuficientele parintilor, nu pe cineva care le-ar reproduce.

Dar in acel timp, partea din creierul nostru ce a dirijat aceasta cautare de partener nu este creierul nou, cel logic si organizat, ci creierul vechi, miop si fara o notiune a timpului.
Ceea ce vechiul creier incearca sa recreeze, este mediul copilariei noastre cu scopul de a corecta. Dupa ce a primit suficienta ingrijire pentru a supravietui, dar nu destula pentru a se simti implinit, el incearca sa se intoarca in momentul frustrarii pentru a da un final evenimentului.

Plimbare bloggaristica: Alex Mazilu, Florina,  Gabriela Savitsky, Filumenista,  Lunapătrată ,  Madi si Onu Blog, Noaptebunacopii,  Nea Costache,  Teo Negură, Ulise,  Vania, Zamfir

Dacă nu obţineţi răspunsul dorit, puneţi o altă întrebare.

Unele întrebări sunt mai folositoare decât altele.

Căutaţi mai degrabă soluţii decât înţelegere.

Zâmbiţi la propriile slăbiciuni.

Persoanele care se află în terapie întreabă deseori : “De ce sunt deprimat ?” , “De ce mi se întâmplă asta ? ” sau “De ce eu ?” Când procedează aşa, trebuie să mărturisesc că deseori nu ştiu răspunsul, deoarece câteodată acestea sunt nişte întrebări la care nu avem răspunsuri.

Unul dintre personajele mele favorite de desene animate, Hagar cel Groaznic, oferă cel mai bun răspuns pe care îl ştiu la întrebarea “De ce eu ?” Hagar este naufragiat singur pe o insulă pustie şi stâncoasă. Valuri se sparg neostoit de ţărm. Cerul e plin de nori prevestitori, negri, iar fulgerele străpung ameninţător deasupra. Hagar se uită spre ceruri şi întreabă : “De ce eu ?”. Următoarea secvenţă este identică. Hagar stă singur pe aceeaşi insulă stâncoasă. Barca sa rămâne naufragiată pe acelaşi ţărm. Valuri se zdrobesc de aceleaşi stânci. Fulgere luminează din aceeaşi nori negri. Singura diferenţă este că un mic balon coboară sub nori, iar pe el scrie “De ce nu ?”

Deşi a şti ne poate ajuta să înţelegem lucrurile, doar cunoştinţele singure nu creează în mod necesar o schimbare. Pentru a afce asta este nevoie să punem o altă întrebare decât “de ce ?”. Din fericire, exact aşa cum există unele întrebări la care nu avem răspunsuri, există şi întrebări la care avem.

Acum câţiva ani am luat nişte lecţii de zbor. Tocmai începusem să zbor singur, când m-am mutat în altă parte a ţării. Spre dezamăgirea mea , costul lecţiilor de zbor în noul meu oraş era aproape dublu faţă de ce plătisem înainte. Cu o familie tânără şi o rată mare la casă, cariera mea de zbor, cel puţin la nivel practic, s-a pulverizat printr-o oprire bruscă. Am absolvit examenele de teorie, însă doat pentru că am ştiut de ce un avion stă în aer nu înseamna că aş fi fost capabil să pilotez unul.

Dacă vreau să mă întorc la zbor, nu are rost să mă întreb de ce nu o fac,întrucât astfel nu aş crea acţiunea care-mi trebuie. Dacă vreau să se întâmple, trebuie să pun întrebări la care pot găsi răspunsuri clare şi practice – întrebări ca de pildă: cum pot să fac asta ? Ce trebuie să fac pentru a relua lecţiile ? Unde pot face lecţiile ? Când încep ? Asemenea întrebări mă vor orienta şi mă vor pune pe direcţia bună spre îndeplinirea obiectivului propus.

Dacă vrem să schimbăm un tipar de comportament, trebuie să învăţăm cum să o facem. Cunoştinţele pot fi folositoare, dar acţiunea face diferenţa.

culegere de texte de  George W Burns

Be a phoenix

by =Dark-Moon-Forever

I want nothing more
Than to be seen
For who I am

People everywhere
Are always telling me
Who to be
And who I am

I’ll shout to the sky,
This isn’t me
Only I can be me.

Listen closely,
I’ll be gone before you know
I’m not
Who you think I am

People everywhere
Are always telling me
Who to be
And who I am

Hush be quiet
Listen for once,
To the real me

Don’t fall to others
Stand on your own
Even if
You’re torn to pieces

People everywhere
Are always telling me
Who to be
And who I am

Rise again
Be a phoenix in the ground
Don’t let them get you down

You are you
And no one, no one
Can ever tell you
Who you are

Show the people
Who you are.

Plimbare bloggaristica: Alex Mazilu, Florina,  Gabriela Savitsky, Filumenista,  Lunapătrată ,  Madi si Onu Blog, Noaptebunacopii,  Nea Costache,  Teo Negură, Ulise,  Vania, Zamfir

Greselile barbatului in relatie. Victoria barbatului in dragoste este fuga
By Sofia Dumitriu

“A face cafea a devenit marele compromis al acestei decade. Este singurul lucru pe care barbatii “adevarati” il fac si care nu le afecteaza masculinitatea.

Barbatul este depozitarul trecutului sau si al trecutului umanitatii care a facut din el un copulator rapid, apoi un mascul dominant la patriarhatului. Pentru a-si construi identitatea masculina, barbatul trebuie sa se smulga din ghearele mamei, ale feminitatii (lucru ce explica psihologia macho) si sa invete sa iubeasca femeile fara frica, fara teama si fara manie.

Cand vedem de unde vine, putem intelege ca nici iubirea unei femei, nici sexualitatea in dimensiunea ei implinita si impartasita nu sunt asa de usoare pentru el, asa cum si-ar dori femeile.

A se indragosti inseamna pentru un barbat a-si redobandi feminitatea infantila, uitata in procesul de dobandire a identitatii masculine. Relatia cu o femeie reprezinta pentru barbat atat un univers hedonist fizic si emotional, cat si un taram primejdios unde isi poate pierde identitatea si masculinitatea.

Acest drum de la Eu la Noi pe care trebuie sa il strabata poate fi faultat de frici, de ignoranta precum si de instincte atavice de egoism si narcisism. Cateva din greselile specifice acestui parcurs:

1. Incercarea de a impresiona o femeie cu ceea ce el nu este inca deja. Barbatul proiecteaza imaginea ideala de sine in relatie, asteptand feedback pe masura.

Orice barbat intelege mecanismele subtile ale unei relatii. El stie ca trebuie sa fie elementul activ, dinamic, ca trebuie sa “convinga” femeia ca el este “cel mai tare”, cea mai buna alegere pentru ea. De multe ori el nu este insa, si atunci incearca sa creeze o falsa impresie.

Cine sofisticate, vacante exotice, parada de planuri marete de viitor, masculinitate fortata, sensibilitate prefacuta fata de unele aspecte care de fapt nu au nici cea mai mica importanta pentru el.

Daca femeia a citit articolul Cum sa strici o relatie ca o Femeie Adevarata, va sti insa sa citeasca prin valul narcisismului pe care barbatul il mimeaza si va identifica corect potentialul curtenitorului ei.

sensibilitate barbati depresie terapie relatii1 Greselile barbatului in relatie. Victoria barbatului in dragoste este fuga2. Lipsa de hotarare, de masculinitate, neasumarea rolului de “far calauzitor” atunci cand se cere. Aceasta frica de leadership se va reflecta asupra relatiei, mentinand-o pe nisipuri miscatoare.

Nehotararea se manifesta in mai multe directii: de la alegerea intre mai multe posibile partenere, la nefocalizarea pe o anume cariera, la lipsa de viziune cu privire la propriul viitor si la cel al cuplului. Intotdeauna, barbatii proptesc femeia undeva sa-i astepte.

E adevarat ca femeia vrea sa fie si ascultata dar vrea de asemeni sa i se si spuna ce sa faca, vrea sa vada in barbat ca are forta si viziunea astfel incat ea sa se abandoneze hotararilor lui.

3. Afisarea unui comportament macho in public in contrast cu linguseala romantica din dormitor.

Competitia existenta intre barbati precum si cutuma modelului social conform caruia barbatii nu vorbesc despre sentimente predispune la trafic de imagini false intre ei, desi fiecare stie ca celalalt se confrunta cu aceleasi dileme sentimentale.

Femeia va fi ranita de aceasta scindare a comportamentului, vrea ca locul ei in viata barbatului sa fie facut public prin atitudinea lui protectoare si galanta. Un barbat care nu isi asuma public sentimentele este un barbat nesigur pe masculinitatea lui.

La fel cum un Don Juan sau un barbat care face parada de cuceririle si performantele lui sexuale este un barbat complexat, care are nevoie sa-si confirme masculinitatea de care el insusi este nesigur. El vrea sa se convinga pe sine, prin ceilalti.

O femeie este, pur si simplu, femeie, prin datul ei biologic. Un barbat insa trebuie sa devina barbat. Masculinitatea este riscanta si evaziva. Ea este atinsa prin revolta fata de femeie si trebuie sa fie confirmata de catre alti barbati.

4. Folosirea femeii pentru echilibrul lui emotional si existential in timp ce el isi avanseaza cariera.

Imbratisarea unei femei poate sterge cu buretele neimplinirile de peste zi. Sexualitatea este de multe ori o zona de defulare pentru barbat, un taram unde poate alchimiza infrangerile de peste zi in victorii prin supunerea si generozitatea femeii.

Femeia ofera suport o perioada de timp, dar nu la nesfarsit. Intodeauna e un dans tacit intre a primi si a darui. Daca barbatul vrea sa fie sustinut in cuceririle lui pe scara puterii ierarhice sociale, trebuie sa ii confere femeii suficienta incredere ca el o va vrea alaturi de el si cand va culege laurii realizarilor.

5. A alege femeia”corecta” si nu femeia cu care traiesc cea mai intensa iubire.

Multi barbati isi vor alege o partenera nu pentru ca traiesc cea mai intensa poveste de dragoste, ci pentru ca este o femeie care are calitatile corecte: independenta, cuminte, atragatoare atat cat trebuie, valori morale inalte, o potentiala mama buna.

Gresit este de fapt alegerea unei partenere pe care simti ca o poti controla, o relatie in care te poti controla pe tine in termeni de cat de mult te implici. Astfel de alegeri functioneaza doar o perioada insa, pentru ca dorinta de pasiune, de alchimie emotionala, de absolvire de propriul eu printr-un eu cu frumuseti complementare va exploda la un moment dat.

Si atunci, cel mai adesea, vei avea o aventura. Sau vei mai incepe un nou proiect profesional, vei (mai) construi o casa sau te vei pierde intr-unul din excesele clasice. Alege iubirea, alege viul, alege trairea la marginea paroxismului. Este singura alinare in fata singuratatii, a lipsei de sens si a fricii de moarte.

6. Cedarea in fata manipularilor feminine.

Femeia manipuleaza prin lacrimi, prin sexualitate, prin lipsa de comunicare, prin toane ivite din senin. Solutia e una complicata: comunicarea trebuie sa devina un atuu al barbatului.

Frustrarea sexuala a barbatului condimentata cu crizele de isterie ale femeii pot bloca barbatul intr-o mirare existentiala din care se iese de multe ori prin excese extraconjugale, prin violenta, prin comportamente compensatorii anesteziante – alcool, droguri, jocuri de noroc. Barbatul trebuie sa invete sa vorbeasca, sa puna intrebari, sa aduca ratiune in lipsa de logica a femeii.

7. Cautarea perpetua a partenerei ideale.

Partenera ideala este de obicei: o femeie foarte atragatoare, dezinhibata sexual, independenta, echilibrata emotional, cu valori morale inalte, calda, comunicativa, spontana, senzuala, intensa, rafinata, foarte desteapta, culta, pasionala, cu un job foarte bun si care are pana in 25 de ani. Da, glumesc. Desi barbatul nu glumeste. Chiar isi doreste totul si de multe ori nu se poate hotari asupra compromisului de calitati cu care vrea sa traiasca.

Orice alegere inseamna un compromis. Trebuie sa alegi partenerul care iti ofera atat pasiune cat si stabilitate, atat provoare cat si comfort. Poti avea si totul dar pentru asta trebuie sa oferi totul.

8. Blocarea sentimentelor atunci cand acestea sunt coplesitoare.

Daca femeia nu resuseste sa-si ajute barbatul sa-si inteleaga sentimentele, barbatul este pus in conflict cu el insusi. Pe de o parte nevoia de a fi in control, pe de alta parte sentimentele de dragoste care anihileaza acest control.

Barbatului ii este teama ca va fi folosit, ca indragostit fiind nu va mai fi atat de in control si rational. Un barbat se indragosteste de multe ori sexual si, blocat in vinovatia de a acorda atata atentie acestor nevoi, va cadea in extrema de a-si nega sentimentele atunci cand acestea infloresc alaturi de pasiune si intimitate.

9. Lipsa de masculinitate in a recunoaste ca este atras si de alte femei.

Atractia nu inseama ca ii va si da curs, insa o femeie stie imediat cand privirile barbatului devoreaza esteticul unei alte femei. Barbatul nu recunoaste acest aspect intrucat este terifiat de frica ca si ea ar putea sa faca la fel, sa admire masculinitatea unui alt barbat.

Daca relatia ar fi una deschisa, lipsita de ipocrizii, aceste aspecte ar fi de la sine intelese. Cu totii suntem atrasi de estetic, cu totii ne validam propria forta de atractie prin comparatie precum si prin confirmarea oferita de partener la un mod profund precum si de ceilalti la un mod superficial. Cand exista insa cea mai mica nesiguranta cu privire la locul pe care il ocupa in viata celuilalt se isca drame din care telenovelele ar putea lua notite.

10. Nevoia de a fi demiurg prin dominarea excesiva a femeii.

Barbatul va tinde sa isi pastreze ascendentul si masculinitatea prin controlul pe care il are asupra femeii. Control financiar, controlul libertatilor ei, controlul timpului ei liber, controlul alegerilor ei profesionale, control asupra momentului cand trebuie sa apara copiii, control asupra momentului cand va oficializa relatia lor.

Acest control isi va gasi exprimarea in gelozii din cele mai infantile pana la meschinarii pecuniare penibile. Aceasta control este fie o razbunare a barbatului pentru ingenuncherea lui emotionala fie o incercare de compensare pentru lipsa altor atuuri cu care sa pastreze o femeie langa el.

Lipsa de autoritate in alte domenii alte vietii sale – cum ar fi cariera sau pozitia sociala, il va face sa compenseze prin autoritatea si validarea pe care le va cere in relatie.

Istoria a fost facuta de barbatii care au avut o obsesie, un exces fie de narcisism fie de dragoste, de un complex, fie de putere fie de masculinitate neconfirmata.

Barbatul in relatiile de iubire este un individ care isi cauta locul fugind din bratele mamei, in cele ale socialului si apoi in cele ale iubitei, scindat intre dorinta de dominare, de afirmare si dorinta de a se abandona vrajei tamaduitoare a iubirii. Doar ca victoria barbatului in relatii este de multe ori fuga. Cum sa ramana plecand totusi, iata marea dilema a barbatului…”

Plimbare bloggaristica: Alex Mazilu, Florina,  Gabriela Savitsky, Filumenista,  Lunapătrată ,  Madi si Onu Blog, Noaptebunacopii,  Nea Costache,  Teo Negură, Ulise,  Vania, Zamfir

Adesea ne confruntam cu tot soiul de monstri in viata. Ei pot fi oameni, situatii sau evenimente despre care ne-am dori sa nu existe. Pot fi elemente din trecutul nostru care s-au intors ca sa ne bantuie. Pot fi imprejurari sau forte pe care le percepem ca fiind in afara controlului nostru. Nu se pune problema daca dam de acesti monstri , cat cum ne descurcam cu ei daca se intampla chiar sa dam de ei.

Cu mult timp in urma, un asasin de monstri a invatat cum sa umble cu astfel de monstri. Tatal sau fusese o zeitate care dorise sa elibereze lumea de monstri si, cunoscand nevoia existentei unui razboinic tanar si brav care sa indeplineasca aceasta sarcina, a venit pe pamant, s-a casatorit cu o fata tanara si a plecat dupa ce a ramas insarcinata. Copilul s-a nascut si a crescut devenind un tanar autosuficient. Mama nu i-a dezvaluit niciodata identitatea tatalui sau, in ciuda rugamintilor fiului, si astfel a sosit vremea cand tanarul a decis sa-si gaseasca tatal.
A trecut timpul si cu determinare si putin noroc, a ajuns in cele din urma la palatul tatalui sau. Tatal a fost atat de incantat sa descopere ca fiul sau adoptase misiunea de a elibera lumea de monstri, incat i-a daruit un arc si o sageata fermecata si astfel inarmat, tanarul a pornit in cautarea si eradicarea monstrilor care inspaimantau poporul.
Nu a strabatut cale lunga si l-a intalnit pe Monstrul Foamei. Si-a ridicat arcul si sageata, le-a indreptat catre inima monstrului si a strigat:
- pregateste-te sa mori. Multor oameni le e foame din cauza ta. Ii faci sa se chinuie si sa simta disconfort. Te voi elimina si ii voi elibera pe oameni de foame.
- Sigur asta vrei ? recunosc ca le produc un disconfort oamenilor, dar gandeste-te la ce beneficii le aduc. Fara senzatia de foame, nu si-ar dori sa plece in cautarea hranei lor. Fara foame ar sta locului si ar muri. Le dau imboldul de a cauta mancare si a supravietui. Uita-te mai bine la modurile in care as putea fi util decat sa ma distrugi. Inceteaza sa ma vezi ca pe un monstru si examineaza cum as putea sa tin oamenii sanatosi, multumiti si fericiti.
Tanarul a intuit adevarul care rezida din cele spuse de monstru. Poate ca nu era chiar atat de monstruos in definitiv, iar disconfortul pe care il crea, avea beneficii esentiale. Drept urmare i-a crutat viata gandindu-se ca poate era mai bine sa para prietenos fata de el decat sa-i distruga forta.
Mai tarziu a dat de monstrul Iernii. Iata un monstru care trebuie cu siguranta sa fie eliminat, asa ca si-a ridicat arcul si sageata.
- aduci frigul si intunericul in viata poporului meu, ne faci sa murim de frig. Trebuie sa te distrug.
- da, a replicat monstru iernii. Ce spui tu e corect. Aduc eu frigul si intunericul in vietile voastre, dar gandeste-te cata nevoie aveti de mine. Aduc si ploaia care va umple raurile, va uda culturile si va adapa animalele pe care le vanati. Pregatesc drumul pentru caldura si frumusetea primaverii. Fara mine nu ar exista primavara si fara primavara animalele de care aveti nevoie pentru hrana si imbracaminte nu s-ar imperechea si nu s-ar reproduce. Tanarul si-a dat seama ca ceea ce spunea monstru Iernii era adevarat. Daca oamenii s-ar putea bucura de aceste beneficii mai degraba decat sa se gandeasca doar la frig si mizerie, vietile lor ar fi atat de bogate.Asa ca i-a crutat viata.
Tot continuandu-si drumul a intalnit monstru Suferintei.
- Aha, a strigat tanarul razboinic. In fine am gasit un monstru de care umanitatea se poate dispensa. Nimeni nu vrea sa sufere, pregateste-te sa te ucid.
- stiu ce gandesti a spus monstrul Suferintei. Crezi ca le produc oamenilor durere inutila, chin si nefericire. Consideri ca le-ar fi mai bine fara mine. Dar te-ai gandit vreodata la beneficiile pe care le-aduc oamenilor ? Datorita mie oamenii invata, cresc si se dezvolta. Iti amintesti cand, copil fiind apropiai mana prea tare de foc si simteai durerea arsurii? Suferinta ta era scurta, dar ai invatat din experienta ta. Acea invatatura te-a protejat, poate chiar ti-a salvat viata. Oamenii cresc prin suferinta si invata din suferinta lor. Ca ma placeti sau nu, aveti nevoie de mine.
Tanarul si-a coborat arcul caci descoperise un alt adevar. Nimanui nu-i place sa sufere sau sa simta durere si totusi era ceva paradoxal aici. Prin durere invatam sa evitam durerea si sa evoluam datorita acelei experiente. Prin suferinta invatam sa evitam suferinta si descoperim ceva despre atingerea fericirii. Chiar si suferinta isi are rostul ei, daca invatam cum sa tragem foloase de pe urma ei.
Tanarul razboinic si-a schimbat scopul misunii care-l atrasese initial. Telul sau era acum sa se arate prietenos fata de ceea ce crezuse ca erau monstri fiindca avea mult de invatat de la ei.

Plimbare bloggaristica: Alex Mazilu, Florina,  Gabriela Savitsky, Filumenista,  Lunapătrată ,  Madi si Onu Blog, Noaptebunacopii,  Nea Costache,  Teo Negură, Ulise,  Vania, Zamfir

Am un prieten care impartaseste de bunavoie o experienta din propria casnicie. Este un consilier marital de succes si poate ca povestea lui ilustreaza de ce. Cred ca ilustreaza si ca niciunul dintre noi nu este absolvit de provocarile relatiilor noastre. Intrucat cuplurile sunt alcatuite din doua persoane diferite si intrucat diferentele, la fel de mult ca si asemanarile, pot sa fi fost ceea ce ne-a atras reciproc, vor fi momente in care vom avea atitudini diferite fata de acelasi lucru.
C.Rogres, reflectand la relatii, a comentat odata cat de interesant era ca noua, ca fiinte omenesti, ne prieste varietatea. Ne oprim sa urmarim un apus de soare, pentru ca in fiecare seara este altfel. Ne place varietatea care exista intre cerul innourat si cel senin. Suntem in extaz in fata schimbarilor de culoare. Insa, cand vine vorba de relatii, ne asteptam adesea ca partenerul nostru sa fie mereu la fel. Vrem si uneori pretindem consecventa. Astfel, relatiile par sa fie una dintre cele mai provocatoare situatii si tocmai cu o atare situatie se confrunta colegul meu.
Intrase intr-o controversa cu sotia lui. Nu se punea problema dragostei lor sau a devotamentului reciproc. In acest moment, pur si simplu aveau idei diferite asupra unui punct si fie erau incapabili, fie nu erau dispusi sa accepte pozitia celuilalt. Cu toate ca subiectul neintelegerii era insignifiant – poate chiar absurd – au reusit sa se angajeze intr-un meci cu tipete care a durat peste o ora.
Colegul meu si cu sotia lui se certau in legatura cu doua umerase vechi din sarma. El voia sa le pastreze. Intr-o zi ar putea fi utile. Ea voia sa le arunce. Pentru ea, a mentine o casa ordonata si ingrijita era prioritatea numarul unu. Dupa o ora de furie au realizat absurditatea certii lor. Apoi ceva important s-a intamplat. Nu se pune problema daca un cuplu are sau nu idei diferite. Acest lucru probabil ca este inevitabil. Este mai mult o chestiune de ceea ce poti sau nu poti sa faci cu diferentele de opinie atunci cand ele apar.
Ceea ce colegul meu si sotia lui NU au facut a fost sa foloseasca aceasta controversa pentru a continua sa se ia unul pe altul la rost. NU au folosit-o ca pe o arma in lupta lor. NU au continuat sa aduca pe tapet aceasta cearta ca pe un memento constant al lipsei de intelegere a celuilalt. Nici macar NU au incercat sa o uite, ca si cum nimic nu s-ar fi intamplat, cand de fapt se intamplase. In schimb, au folosit-o ca pe un ajutor nepretuit la care sa apeleze pentru a anihila alte momente cand incepeau sa simta ca se naste un conflict de interese si idei.
- Daca ne paste acum o cearta, tot ce trebuie sa spunem este “umerase”, mi-a zis colegul meu… si incepem sa radem . Este imposibil sa te certi cand razi )))))

Morala :
a uitiliza absurditatile pentru a rade de viata. Ceea ce conteaza este CEEA CE FACETI cu diferentele de opinie si nu ca ele exista. Mai bine impartasiti rasul decat conflictul

Plimbare bloggaristica: Alex Mazilu, Florina,  Gabriela Savitsky, Filumenista,  Lunapătrată ,  Madi si Onu Blog, Noaptebunacopii,  Nea Costache,  Teo Negură, Ulise,  Vania, Zamfir

“Să spunem că sunteţi bărbat şi că sunteţi fericit; dintr-un motiv sau altul, partenera dumneavoastră nu poate fi fericită. Are probleme personale, încearcă să îşi vindece propriile răni şi se simte nefericită. O iubiţi şi deci vă simțiți dator să o sprijiniţi, dar acest sprijin nu trebuie să însemne să fiţi şi dumneavoastră nefericit numai pentru că este ea nefericită. De altfel, acesta nu ar fi deloc un sprijin; dacă ea este nefericită şi veţi deveni şi dumneavoastră nefericit, vă veţi scufunda amândoi în depresie. Dacă dumneavoastră sunteţi fericit, fericirea dumneavoastră i-ar putea readuce – eventual – şi ei fericirea.

În mod similar, dacă dumneavoastră sunteţi nefericit şi ea este fericită, fericirea ei poate deveni un punct de sprijin pentru dumneavoastră. Lăsaţi-o să fie fericită, chiar de dragul dumneavoastră. Nu încercaţi nici o clipă să-i răpiţi fericirea. Indiferent ce s-a întâmplat la serviciu, nu veniţi acasă ca să vă descărcaţi otrava asupra ei. Mai bine rămâneţi tăcut şi lăsaţi-o să înţeleagă că nu este ceva personal, că vă veţi rezolva singur problema. Îi puteţi chiar spune: “Continuă să fii fericită, să te joci, iar când îmi voi reveni, voi veni şi eu să mă bucur de fericirea ta. Deocamdată simt nevoia să fiu singur”.

Dacă aţi înţeles conceptul minţii rănite, veţi înțelege cu uşurinţă motivul pentru care relaţiile amoroase sunt atât de dificile. Corpul nostru emoţional este o rană vie. Dacă nu suntem conștienți de rănile noastre sau de cele ale partenerului nostru, noi avem tendinţa să devenim egoişti. Rănile ne dor, iar noi simţim nevoia să ni le protejăm, chiar şi de către cei pe care îi iubim.
Dacă suntem însă conştienţi de ele, putem face anumite legăminte. Dacă ştim că partenerul nostru are anumite răni şi dacă îl iubim, vom urmări în mod natural să nu-i atingem aceste răni. Nu îl vom sili să îşi vindece cu forţa rănile, la fel cum nici el nu ne va sili pe noi să ne vindecăm propriile răni.
Asumaţi-vă riscul şi responsabilitatea de a face un nou legământ cu partenerul dumneavoastră – nu un legământ pe care l-aţi citit într-o carte, ci unul care se potriveşte în cazul dumneavoastră. Dacă nu merge nici aşa, schimbaţi-l şi înlocuiţi-l cu un nou legământ.

Folosiţi-vă imaginaţia pentru a explora noi posibilităţi, pentru a crea noi legăminte, bazate pe respect reciproc şi pe iubire. Cheia păstrării unei relaţii bazate pe iubire, fără a deveni vreodată plictisit, constă în comunicarea născută din respect reciproc şi din preţuire. Fiţi deschis; afirmaţi-vă nevoile. Totul depinde de încrederea pe care o aveţi în sine şi în partenerul dumneavoastră”

ARTA DE A IUBI /DON MIGUEL RUIZ

Plimbare bloggaristica: Alex Mazilu, Caius, Călin Hera, Florina,  Gabriela Savitsky, Ilarie,  Lunapătrată ,  Madi si Onu Blog, Nea Costache,  Teo Negură, Ulise,  Vania, Zamfir

Indiferent care ar fi limbajul de iubire pe care copilul dumneavoastră îl înţelege cel mai bine, el trebuie exprimat într-un singur fel şi anume, necondiţionat. Iubirea necondiţionată înseamnă să-ţi iubeşti copilul orice ar fi. Noi iubim copilul indiferent de cum arată, indiferent de ce talente manifeste ori în devenire, ori handicapuri are; indiferent de cum am vrea să fie şi ceea ce este cel mai greu, indiferent de ceea ce face. Asta nu înseamnă că ne convine orice tip de comportament ar afişa. Vi se pare că sună a îngăduinţă ? Nu este. E doar un început. Rezervorul emoţional al copilului trebuie umplut înainte să aibă loc o formare sau o disciplinare a sa. Un copil cu un rezervor de iubire plin poate reacţiona fără resentimente la sfatul părinţilor.

Unii se tem că asta ar putea duce la răsfăţarea copilului dar este o idee greşită. Niciun copil nu poate primi prea multă iubire necondiţionată. Copilul poate fi răsfăţat exagerat prin lipsa formării sau printr-o iubire inadecvată care duce la  o personalitate incorectă. Adevărata iubire necondiţionată nu va strica niciodată un copil pentru că este imposibil ca părinţii să ofere vreodată prea multă iubire. Încercaţi să faceţi tot ceea ce  puteţi mai bun pentru copiii dumneavoastră ştiind că iubirea va conta enorm pentru formarea unor copii  bine adaptaţi şi fericiţi spre deosebire de cei nesiguri, supăraţi pe viaţă, inaccesibili sau imaturi.

Ne poate fi de ajutor să ne amintim că :

1. Sunt copii

2. Vor avea tendinţa să se comporte ca nişte copii

3. Comportamentul copiilor este în mare parte nesuferit

4. Dacă eu îmi îndeplinesc rolul de părinte şi îi iubesc în ciuda comportamentului lor copilăresc, ei se vor maturiza şi vor renunţa la aceasta modalitate de exprimare.

5. Dacă îi iubesc doar când îmi fac pe plac (iubire condiţionată) şi îmi exprim iubirea faţă de ei doar în acele momente, ei nu se vor simţi iubiţi sincer. Asta îi va face să aibă o proastă părere despre sine, să se simtă nesiguri, practic nereuşind să ajungă la acel comportament de autocontrol, care presupune o mai mare maturitate. De aceea dezvoltarea şi comportamentul lor reprezintă în egală măsură răspunderea mea şi a lor.

6. Dacă îi iubesc doar când îmi îndeplinesc dorinţele şi aşteptările, se vor simţi neputincioşi şi vor considera că nu are rost să se mai străduiască, de vreme ce niciodată nu e deajuns. Vor fi pentru totdeauna măcinaţi de nesiguranţă, nelinişte, o proastă părere despre sine şi mânie. Pentru a mă păzi de aşa ceva trebuie să-mi amintesc cât mai des de răspunderea ce trebuie să mi-o asum în privinţa dezvoltării lor complete.

7. Dacă îi voi iubi necondiţionat ei se vor simţi în largul lor şi vor reuşi să-şi stăpânească neliniştea şi comportamentul pe măsură ce încep să se maturizeze.

Plimbare bloggaristica: Alex Mazilu, Cati , Caius, Călin Hera, Florina,  Gabriela Savitsky, Ilarie,  Lunapătrată ,  Madi si Onu Blog, Nea Costache,  Teo Negură, Ulise,  Vania, Zamfir

“A fost odată un val ce s-a îndrăgostit de-o stâncă înconjurată de mare.Valul spumega şi se rotea împrejurul stâncii, o săruta zi şi noapte, o îmbrăţişa cu braţele lui albe, o privea, o uda şi-o implora să vină după el. O iubea şi se spărgea spumegând în jurul ei şi astfel o surpa pe nesimţite, până când, într-o zi, ea a ţipat, complet sfărâmată şi i-a căzut în braţe.
Deodată, n-a mai fost nici o stâncă cu care să se joace, pe care să o iubească, la care să viseze. Era doar o îngrămădire de pietre în fundul mării, cufundată în ea. Valul s-a simţit dezamăgit şi întristat şi a plecat să caute altă stâncă.”

Asa sunt si unii oameni. Dupa ce obtin un suflet sau un trup pe care si-l doresc enorm simt acut golul lasat de visul implinit si ,in loc sa ramana si sa se bucure de ceea ce au obtinut, pleaca fara sa priveasca in urma, in cautarea altuia.Si atunci cand pleaca fac tot ce le sta in putinta sa le arate celor parasiti ca ei sunt vinovati. Gasesc mereu motive sa-i convinga ca e vina lor ca nu au ramas stanci…

Plimbare bloggaristica: Alex Mazilu, Cati, Călin Hera,  Gabriela Savitsky,  Lunapătrată ,  Madi si Onu Blog, Nea Costache,  Teo Negură, Vania,

Terapia bulimiei nervoase implica o abordare multidimensionala. Actul terapeutic este menit sa accentueze motivatia, sa antreneze constientizarea propriilor stari si auto-observarea, sa informeze, sa previna raspunsul compensator si sa dezvolte o relatie benefica cu propriul corp. In vederea acestor obiective, terapia cognitiv comportamentala poate fi insotita de o gandire integrativa a drumului spre insanatosire. Bulimia nervoasa reprezinta una dintre cele mai raspandite tulburari de natura psihica in societatile occidentale. Ea este definita de Manualul Statistic al Tulburarilor Mintale (2003) drept afectiunea constand in “episoade recurente de mancat compulsiv”.

Un episod de mancat compulsiv se caracterizeaza prin:

1. mancatul intr-o anumita perioada de timp (in decursul unei perioade de 2 ore), a unei cantitati de mancare mai mare decat cea pe care ar manca-o cei mai multi oameni intr-o perioada, similara, de timp si in circumstante similare;

2. sentimentul de lipsa de control al mancatului in cursul episodului (de ex .sentimentul ca persoana respectiva nu poate stopa mancatul sau controla ce sau cat maninca). Comportament compensator inadecvat recurent in scopul prevenirii luarii in greutate, cum ar fi varsaturile autoprovocate, abuzul de laxative , diuretice, clisme sau alte medicamente, postul sau alte exercitii excesive. Autoevaluarea este in mod nejustificat influentata de conformatia si greutatea corpului. Episoadele de mancat compulsiv induc disfunctii in integrarea socio-profesionala a pacientului bulimic si pot insoti alte afectiuni psihiatrice (comorbide), precum structura de personalitate borderline.

Psihoterapia pacientului bulimic reprezinta o provocare pentru psihologul practician. Inainte de interventia propriu-zisa, este necesara o evaluare adecvata, profesionista. In ceea ce priveste actul terapeutic, pe de-o parte, tulburarea include un pattern de auto-intarire a unor practici de reducere a anxietatii. Pe de alta parte, particularitatea bulimiei sta intr-un set de credinte si perceptii deformate legate de mancare si de propriul corp, aspect ce necesita o informare si o supraveghere implicand mai mult decat cunostintele stricte de psihologie. Pentru a vorbi despre o hranire sanatoasa, adecvata cantitativ si calitativ, cunostintele de nutritionism sunt indispensabile, mai ales in contextul in care pacientul ne poate oferi o suita de argumente in favoarea ideilor despre ingrasare. Tocmai in virtutea aspectului multidimensional al acestei tulburari, se vorbeste tot mai mult despre un „tratament multidisciplinar” al bulimiei si al tulburarilor alimentare in general. Din fericire, se cunosc deja cateva rezultate ale validarii eficientei terapeutice in cazul bulimiei. Abordarea cognitiv comportamentala, conform cercetatorilor americani Wilson G. T. & al.  a demonstrat o eficienta intre 30 si 50% in eliminarea mancatului compulsiv si a comportamentelor compensatorii, fiind semnificativ mai eficienta decat administrarea antidepresivelor. Psihoterapia interpersonala, desi nu la fel de utila, s-a dovedit o alternativa de succes.

Ca psihoterapie individuala:

accentuarea motivatiei reprezinta un prim pas in abordarea psihoterapeutica a bulimiei nervoase. Aceasta tehnica vizeaza ambivalenta pe care cei mai multi dintre bulimici o resimt in fata schimbarii. Drept urmare, pacientul este incurajat sa reflecteze asupra propriilor valori si asupra scopurilor ultime pe care si le-a fixat in viata. In lumina acestora din urma, pattern-ul repetitiv de mancat compulsiv intra in contradictie cu idealurile pe care persoana bulimica si le-a fixat. In vederea rezolvarii acestui conflict, autorii recomanda un accent pe alegerea personala si responsabilitatea pacientului asupra viitoarelor sale comportamente. Insa, eventualele progrese in ceea ce priveste o greutate normala si o lipsa a comportamentelor compensatorii pot fi resimtite, ca dureroase pentru pacient. El se vede pus intr-o situatie in care are convingerea ca nu este inteles de catre ceilalti. Beneficiile vindecarii nu sunt deloc lipsite de suferinta bulimicului pus in fata schimbarii. Eventuale temeri, intrebari sau obstacole percepute fac obiectul discutiei terapeutice, insa psihologul trebuie sa incerce sa nu omita succesele personale ale clientului, precum situatii de anxietate scazuta cu privire la mancare sau la propriul corp. O atentie deosebita trebuie acordata amintirilor deformate ale pacientului bulimic care falsifica experienta in directia unei alte realitati, in care el, pacientul, are perfecta dreptate.Este inutil si de-a dreptul daunator sa etichetam aceasta atitudine drept incapatanare si refuz rezistent.  In fine, diversele programe de auto-observare si auto-inregistrare ale comportamentelor, precum si setul de comportamente convenite ca fiind benefice sunt adunate intr-un „contract” scris ce va fi semnat de cele doua parti ale diadei, si, eventual, de membrii familiei care aduc un sprijin suplimentar. Contractul comportamental va contine nu numai target-uri de comportament, ci si mijloace de a atinge aceste target-uri precum si perioadele de timp in care ele trebuiesc atinse.

 Va urma

Plimbare bloggaristica: Alex Mazilu, Cati, Călin Hera,  Gabriela Savitsky,  Lunapătrată ,  Madi si Onu Blog, Nea Costache,  Teo Negură, Vania,