Uşor, fără durere, întocmai ca Pământul
întoarce-te dinspre lumină
şi porneşte singur spre mare.
Umblă de parcă n-ai exista,
de parcă n-ai avea nici gânduri
nici respiraţie nici priviri;
Înaintează pe plaja cu vântul în piept,
respiră adânc  pe gură, prin ochi.
Îmbracă-te în spaţiu
şi nu mai întinde ca odinioară pe palmă
valul sfâşiat de furtună,
azvârlit spre ceruri şi apoi coborât milostiv pe pamant.
Calcă pe propriile tale răsfrângeri fluide.
Dantela algelor,
stelele confuze ale meduzelor,
liniştea îmbibată cu sare,
devenind treptat densă ca albastrul amurgului…
Singur, singur ca un pescăruş,
măsoară-ţi singurătatea cu depărtare,
umblă cu vântul în piept
aşa cum ţi-am spus,
şi apoi deodată, curat şi liber, uşor
întocmai ca Pământul
întoarce-te în îmbrăţişarea privirilor tale.